Am intalnit in 2014 romani fericiti si romani plini de speranta. Mici antreprenori, profesionisti, studenti, oameni pentru care meseria si experienta sunt o bratara de aur in Anglia- sunt romani care au reusit si carora ridicarea restrictiilor pe piata muncii le-a conferit un stAatut mai bun. Am intalnit insa la Londra si romani in pragul disperarii, am auzit povesti socante de discriminare si exploatare. Am vazut oameni ramasi pe strazi si romani  care au platit un contract de munca iar ajunsi in Anglia s-au trezit pe drumuri fara bani. Au fost ei doar neatenti sau au fost victime? Am cunoscut romance care, mame singure fiind, s-au trezit cu serviciile sociale la usa in urma unor sesizari si li s-au luat copiii deoarece nu pot sa demonstreze ca ii pot intretine financiar. Lucreaza, dar lucreaza in continuare fara acte, au NINO dar nu sunt inregistrate ca self-employed. Iar banii cash castigati din “cleaning la case” sunt socotiti a fi in afara legii, bani la negru. Cat sufera o asemenea femeie, de multe ori prea tanara pentru a fi singura si cu un copil dupa ea? A gresit din neatentie dar merita asa ceva?

Cunosc foarte bine anuntul “Locuri de munca pentru infirmieri in azile de batrani. Cazare asigurata de angajator, se ofera prin contract minim 40 de ore de munca, contract pe perioada nedeterminata“.  Il cunosc deoarece am scris si eu asemenea anunturi in anul 2014. Insa nu fiecare agentie de plasare este interesata daca angajatorul respecta ceea ce promite unui nou candidat care vine din Romania. Moralitatea de prea multe ori nu conteaza atunci cand incasezi un comision. Iar infirmierii ajung in Anglia, sunt cazati intr-un bed and breakfast si contractul de semnat este de “zero ore”- legal prin lege, exista un act aditional care spune ca daca pleci platesti o suma mare pentru locuinta inchiriata de angajator pentru tine si ca vei lucra in sistem de leasing de personal pentru angajator care este agentie de plasare. Ajungi astfel intr-un oras necunoscut, ti se dau mesaje cu azilele unde mergi sa lucrezi, o harta si indicatii despre cum sa mergi pe jos sau ce autobuze sa iei pentru a ajunge la azilele unde vei lucra temporar. Azi unul, maine altul, azi ziua, maine noaptea. Te incurci, te sperii, fiecare este altfel, unii vor ceva altii vor altceva. Unele arata bine, in altele este haos. Ai vrea sa pleci, dar unde? Te gandesti la clauzele contractuale, atragi atentia angajatorului si saptamana urmatoare nu mai lucrezi 60 de ore ci lucrezi 20. De ce? E legal conform contractului pe care l-ai semnat si esti pedepsit pentru ca ai ridicat probleme. Accepti in continuare sau pleci? Pleci cu un plan, la mai bine, ramai si poate esti exploatat, renunti si pleci acasa? Unii stau, altii pleaca. Unii invata o lectie, altii raman doar cu un gust amar. Si poate mai aplica inca odata pentru un alt job si patesc la fel.

Sunt imigranti care au depasit acele momente cumplite in care se aflau. Unii rezista, altii nu pot indura.  Avem cateodata putere si alteori nu, unii suntem mai dispusi sa induram, iar altii sunt mai slabi. Unii dintre noi au asteptari mai mari de la noi inceputuri, altii se multumesc cu mai putin. Ne asteptam sa reusim, dar poate nu suntem dispusi sa ne sacrificam sau sa induram pe drumul spre reusita. Avem un scop, dar nu avem timp sa ne gandim cum ajungem acolo unde ne propunem, avem o problema dar cautam un vinovat in loc de a incerca sa rezolvam singuri problema. Stim ce ne lipseste pentru a reusi dar nu suntem dispusi sa iesim din grijile si importanta cotidianului pentru a schimba ceva.

Sunt concluzii trase dupa un an in care am lucrat si colaborat cu romani noi si vechi in UK. Cand spui unui om care traieste o drama personala ca totul se va rezolva si trece doar printr-o etapa cunoscuta de altii, se uita la tine ciudat. Nu intelegi drama, crede cel care o traieste- desi tu o cunosti mult prea bine. Ai trecut si tu prin asemenea etape. Ai parcurs un drum de multe ori pietruit si prafuit al unui inceput de imigrant. Si nu a fost un drum pavat cu aur, nici nu a fost stralucitor. A fost un drum mai greu decat iti imaginai si daca stiai dinainte cum va fi poate nu te inhamai in acea calatorie. Dar la un moment dat urcusul nu a mai fost asa greu si tu te-ai obisnuit. 

“Tu ramai la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te intreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.”

Cred ca anul 2014 a adus ceea ce credeau multi cu tarie la nivel oficial ca nu va aduce- o crestere semnificativa a numarului romanilor, o diversificare de probleme, iesirea la suprafata a multor drame care au stat ascunse pana dupa liberalizarea pietei muncii.
Cine om fi de fapt acum noi, romanii din Marea Britanie? Stim oare? Se presupune acum cati suntem, dar cum suntem, ce facem si cat conteaza identitatea de roman in UK cred ca este mai important de stiut. Avem cateva indicii, cert fiind doar ca suntem intr-o etapa a schimbarii. Nu imediat, ci in timp, romanii de aici au inceput sa isi dea seama ca pot mai mult, ca pot sa tinda la un altfel de viata, ca pot sa isi schimbe jobul si sa intre in alta lume. Este un prag de depasire a conditiei cunoscute pana in prezent. Este pragul de a iesi din lumea in care poti trai ca imigrant- printre romani ca tine, cunoscand doar un fel de viata mecanica: te trezesti, te imbraci, iti iei mancarea la pachet, fugi la o munca grea, te intorci obosit, te pregatesti pentru a doua zi si o iei de la capat. In acea rutina nu stii ca poti sa iti folosesti priceperea si indemanarea la un job care sa ti se potriveasca; un loc de munca in care sa fii platit  pentru ceea ce stii sa faci. Nu stii asta pentru ca nu crezi ca ai putea sa ajungi acolo. Dar se poate. Cu sudoare, invatand limba, cautand informatii despre domeniul in care iti doresti sa lucrezi, incercand. Ti se vor tranti usi in nas, dar trebuie sa bati la altele, vei cere ajutor si pana la urma vei gasi portita de a ajunge acolo.

Alegerile prezidentiale au oferit o lectie pentru cei care lucreaza cu cifre, fac statistici si evaluari ale comunitatilor de romani din diferite tari. Numarul mare al romanilor care au venit sa voteze, determinarea acestora, perseverenta in a-si exercita unul dintre drepturile de baza ale democratiei- dreptul la vot- au demonstrat ca exista intr-adevar potentialul de a forma o comunitate.
Romani in UK din toate mediile, de toate varstele, din toate colturile Romaniei, romani vechi si noi, si-au facut auzita vocea  in 2 si 16 noiembrie.
Daca exista scop comun, daca se gaseste un numitor comun, romanii din UK pot avea o voce comuna, o voce care nu poate fi neglijata. A fost un moment emotionant iar emotia generata a creat un precedent care ar putea conduce in viitor la o emancipare sau maturizare a comunitatii.
Fie ca 2015 sa aduca aceasta schimbare sau sa continue schimbarea pe care luna noiembrie pare sa o fi adus !.

“Caci acelorasi mijloace
Se supun cate exista,
Si de mii de ani incoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atat de-adese
Nu spera si nu ai teama.”

Cristina Irimie