”Preşedintele Iohannis a subliniat dorinţa României de a-şi canaliza eforturile în scopul valorificării optime a potenţialului considerabil al Parteneriatului Strategic româno-britanic atât la nivel politic, cât şi economic”, se arată în comunicat.
De asemenea, şeful statului a reiterat în cadrul discuţiilor cu oficialul britanic ”necesitatea aplicării depline a principiului liberei circulaţii a persoanelor aşa cum este acesta prevăzut în tratatele UE”.
”În acest context, România va continua să se asigure, alături de Comisia Europeană, şi în dialog cu toate statele membre ale UE, că drepturile cetăţenilor români, în calitate de cetăţeni europeni, sunt pe deplin respectate. România apreciază sprijinul constant pe care Marea Britanie îl acordă aderării la spaţiul Schengen”, se mai menţionează în comunicat.
Cu ocazia întâlnirii sale cu ministrul britanic, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că Uniunea Europeană este un proiect de succes şi că, prin unitate şi solidaritate, statele membre pot face faţă oricăror dificultăţi, mai trasmite Administraţia Prezidenţială.
Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, face miercuri o vizită la Bucureşti. El s-a mai întâlnit, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta, şi va avea o întrevedere cu şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu.
Sursa: Mediafax
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de Externe britanic Philip Hammond, şeful statului reiterând în cadrul discuţiilor necesitatea aplicării depline a principiului liberei circulaţii a persoanelor aşa cum este acesta prevăzut în tratatele UE.
Situaţie inedită la Piteşti. Primarul oraşului Liverpool a venit în România pentru că are nevoie de tratamente stomatologice, iar în Marea Britanie aceeaşi lucrare l-ar fi costat de cinci ori mai mult.
Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, s-a intalnit miercuri la Bucuresti cu omologul sau, Bogdan Aurescu (foto), si cu premierul Victor Ponta, fiind abordate mai multe subiecte de interes bilateral, cum ar fi securitatea si apararea.