De asemenea, raportul CE arată că în perioada 2007 - 2012, România este statul membru cu cea mai mare reducere a investiţiilor în educaţie (cu 40 la sută), urmată de Ungaria (30 la sută), Marea Britanie, Letonia, Grecia, Italia şi Portugalia (cu aproximativ 20 la sută).
În 2013, în România, ca şi în Cipru, Bulgaria şi Letonia, doar 5 la sută din forţa de muncă ocupată era în sănătate şi asistenţă socială, aceasta fiind cel mai scăzut nivel din UE.
Tot pe ultimul loc se află România, alături de Letonia, Estonia, Polonia şi Cipru, şi în privinţa procentului din PIB alocat serviciilor de protecţie socială (servicii medicale, centre pentru copii, bătrâni etc.), acesta fiind de 5 la sută. Pe de altă parte, România a cunoscut, alături de Irlanda şi Bulgaria, cea mai mare creştere a sumelor alocate în sectorul protecţiei sociale (pensii, indemnizaţii de creştere a copilului, ajutoare de şomaj etc.), de 10 - 15 la sută pe an.
Una dintre principalele concluzii ale Analizei privind ocuparea forţei de muncă şi situaţia socială în Europa este că ţările care oferă locuri de muncă de calitate şi măsuri eficiente de protecţie socială şi care investesc în capitalul uman s-au dovedit a fi mai reziliente în faţa crizei economice.
Documentul subliniază necesitatea de a investi în dobândirea şi menţinerea de către lucrători a unor competenţe adecvate care să le sporească productivitatea.
"Crearea de locuri de muncă reprezintă misiunea noastră cea mai urgentă, iar consecinţele crizei îngreunează şi mai mult situaţia. În cadrul acestei analize s-a constatat că este necesar să se pună în aplicare reforme structurale, precum şi măsuri de sprijinire a consumului şi a cererii. Avem nevoie de investiţii suplimentare în oameni, pentru a îmbunătăţi educaţia, cursurile de formare şi măsurile de activare destinate cetăţenilor europeni, astfel încât aceştia să fie mai pregătiţi pentru piaţa muncii", a declarat comisarul pentru ocuparea forţei de muncă Marianne Thyssen.
Analiza anuală privind ocuparea forţei de muncă şi situaţia socială în Europa este rezultatul unui studiu analitic al serviciilor Comisiei, bazat pe cele mai recente date şi lucrări de specialitate disponibile, iar concluziile sale stau la baza iniţiativelor Comisiei în domeniul ocupării forţei de muncă şi al politicii sociale.
Sursa: Mediafax
Rata tinerilor de 18 - 24 de ani din România care nu au niciun fel de activitate este de 16 la sută, peste media UE de 13 la sută, în condiţiile în care în România s-a făcut şi cea mai mare reducere a investiţiilor în educaţie, potrivit unui studiu al Comisiei Europene (CE).
O recomandare formulată de Oxford University Press, care viza excluderea porcilor şi a cârnaţilor din cărţile pentru copii, pentru a nu leza sentimentele comunităţii evreieşti şi ale celei musulmane, a provocat un val de indignare, joi, în rândul deputaţilor din Marea Britanie, informează AFP.
Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a spus ca circa 400 de cetateni ai Marii Britanii au tranzitat Romania in drumul lor catre jihadisti. Hammond a declarat, pentru Associated Press, ca Romania ajuta la identificarea si localizarea britanicilor care merg sa lupte in Irak si Siria sau care se intorc din zonele de lupta.