Cercetarea demonstreaza ca un numar de pana la patru ori mai mare de britanici solicita ajutor de somaj in Germania decat numarul de germani care solicita ajutoare in Marea Britanie. In Irlanda, raportul este de cinci la unu.
Publicatia citata arata ca nu numai numarul de britanici care cer ajutoare in tarile UE este mai mare decat numarul cetatenilor din aceste tari care solicita ajutoare in Marea Britanie, dar si cuantumul ajutoarelor obtinute de britanici in alte tari este mai mare. Un britanic primeste in Franta de trei ori cat primeste un somer francez in Marea Britanie.
Premierul britanic, David Cameron, militeaza pentru reformarea libertatii de miscare in UE, una din problemele mentionate de acesta fiind fluxul mare de cetateni europeni care vin in Marea Britanie pentru a beneficia de ajutoarele sociale, superioare aici.
In Finlanda, Suedia, Danemarca, Belgia, Luxemburg, Germania, Austria, Franta si Irlanda, numarul de britanici care solicita ajutor de somaj este de trei ori mai mare decat al cetatenilor acestor tari care solicita ajutoare in Marea Britanie - 23.011 britanici fata de 8.720 de cetateni ai acestor tari.
Imaginea este insa complet diferita in ceea ce priveste tarile sarace din estul Europei care au devenit membre UE in ultimul deceniu. Numai 62 de britanici solicita ajutoare de somaj in cele 10 tari care s-au integrat din 2004 incoace.
Si numarul cetatenilor acestor tari, deseori invinuiti de Guvernul de la Londra de "turism pentru ajutoare de somaj", este relativ modest cand vine vorba despre ajutoare de somaj in Marea Britanie: numai aproximativ 1000 de romani si 500 de bulgari.
Sursa: Ziare.com
Britanicii someri beneficiaza in mai mare masura de ajutoare sociale in tarile mai instarite ale Uniunii Europene decat cetatenii provenind din aceste tari in Marea Britanie, in pofida pozitiei Guvernului britanic cu privire la imigrantii care vin in UK pentru a beneficia de ajutoarele sociale mai generoase.
In Marea Britanie a fost scos la vanzare un apartament de doua camere al carui pret este de aproape 10 milioane de lire sterline. Pozitionat intr-o zona centrala a Londrei, apartamentul format din living, dormitor, bucatarie si doua bai se afla intr-unul dintre cele mai exclusiviste complexe rezidentiale, One Hyde Park, conform Daily Mail.
Bogdan Croitor a apărut pe prima pagină a cotidianului englez Daily Mail, după ce i-a uimit pe britanici cu gestul său de a-şi duse nevasta în Anglia, ”împachetată”.