"Cerem revizuirea imediată a legislaţiei privind permisele de portarmă pentru a le permite unor persoane desemnate din cadrul comunităţilor evreieşti şi instituţiilor să deţină arme, în scopul protejări comunităţilor, şi să primească instruirea necesară pentru apărarea membrilor de potenţiale atacuri teroriste", a cerut rabinul Margolin într-o scrisoare trimisă Uniunii Europene. Rabinul Margolin a explicat, potrivit revistei Newsweek, că, în opinia lui, "cât mai mulţi membri" ai comunităţilor evreieşti din Europa ar trebui să aibă arme de foc.
Însă, potrivit publicaţiei Israel National News, comunităţile evreieşti din 11 ţări europene, inclusiv din România, resping iniţiativa.
"Noi, liderii aleşi ai organizaţiilor naţionale ale comunităţilor evreieşti din Europa, transmitem fără echivoc că recentele comentarii făcute de Menachem Margolin, preşedintele Asociaţiei Evreilor Europeni, privind dorinţa de a înarma evreii din Europa, nu reprezintă în niciun fel punctele de vedere ale comunităţilor evreilor europeni", se arată într-o declaraţie comună a liderilor federaţiilor comunităţilor evreieşti din România, Marea Britanie, Suedia, Belgia, Norvegia, Olanda, Cehia, Austria, Finlanda, Portugalia şi Croaţia. Din România, declaraţia este semnată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti.
Atentatele comise în Franţa în perioada 7-9 ianuarie s-au soldat cu 17 morţi, printre obiectivele vizate fiind un supermarket pentru produse tradiţionale mozaice, unde au fost omorâţi patru ostatici evrei.
Sursa: Mediafax
Asociaţia Evreilor Europeni a cerut ţărilor europene să permită înarmarea membrilor grupului etnic, în contextul riscurilor teroriste evidenţiate prin atentatele de la Paris, dar iniţiativa a fost respinsă de federaţiile evreieşti din 11 ţări europene, inclusiv din România, scrie presa israeliană.
O romanca in varsta de 45 de ani, care traieste de 11 ani in Marea Britanie, trece prin clipe de cosmar, dupa ce persoane necunoscute au vandalizat mormantul fiicei sale. Mai mult, in ultima vreme au ajuns sa-i vandalizeze si casa.
Prinţul Andrew a respins, joi, la Davos, acuzaţiile potrivit cărora ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, în prima intervenţie publică în acest scandal. "Ţin să repet şi să reafirm declaraţiile făcute deja în numele meu de Palatul Buckingham", a declarat el.