Una dintre femei a depus mărturie împotriva lui Negreanu, afirmând că alte două colege de-ale ai au reușit să fugă din bordel și să ajungă în România. De asemenea, alți doi complici ai românului au fugit în România înainte de a începe procesul.
Victima a povestit cum unul dintre complicii lui Negreanu a adus-o în Marea Britanie cu mașina sa, iar pe drum i-a sugerat că va trebui să facă sex pe bani. Când a ajuns în Maldon, ea a fost pusă să se prostitueze, având până la zece clienți pe zi.
De asemenea, a mai arătat instanța, autonomia fetelor era limitată. Li se permitea doar să dea telefoane scurte acasă, iar toate apelurile erau ascultate de proxeneți pentru a avea controlul celor spuse de ele.
Anul trecut, polițiștii l-au aretat pe Negreanu, în urma denunțului tatălui uneia dintre victime, care reușise să îi povestească prin ce trece.
sursa:ziarulromanesc.ro
External sponsored links bellow
- Belcea Quartet, prezentat de ICR Londra - partener al Edinburgh International Festival (Wed. 20 Aug, 2025 11:00 am)
Românce sclave sexuale. Cum au fost păcălite ca să vină în Marea Britanie?

Un român de 24 de ani este acuzat că a condus un bordel într-un bungalou din în Wycke Hill, Maldon. Potrivit instanței, Gheorghe Laurențiu Negreanu aducea femei în Marea Britanie sub pretexte false, cum ar fi oferta unui loc de muncă legal, însă în realitate, le punea să lucreze ca prostituate.