Cele trei zile intense de întâlniri, dialoguri și lansări reunesc,
la fel ca în anii trecuți, oameni de litere care au construit, la rândul
lor, legături pertinente și durabile între spațiul cultural românesc și
cel britanic: poeţii Fleur Adcock şi Vidyan Ravinthiran, traducătorii
Viorica Pâtea şi Paul Scott Derrick, scriitorul Liviu Antonesei,
cercetătorii Marius Turda, Daniel Briggs şi Dorina Dobre, autorii Nigel
Shakespear şi Ian Macilwain, istoricul Alan Ogden, jurnalistul Tom Fort,
precum şi importante figuri culturale ale comunității românești din
Marea Britanie, precum Michael de Styrcea, Şerban Cantacuzino şi
Marie-Lyse Ruhemann, cărora li se alătură muzicienii Nicolas Simion şi
Sorin Romanescu.
Dați click aici pentru biografiile participanților.
Prezența
românească la ediția din 2015 a Târgului de Carte de la Londra este
organizată de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții
și ICR Londra, cu sprijinul Ambasadei României, al Librăriei Europene
(European Bookshop), al Asociației Editorilor din România și al Patrick
Leigh Fermor Society. Proiectul este finanțat de către Institutul
Cultural Român. Sponsor: SC Kandia Dulce S.A.
MARŢI, 14 APRILIE
12pm / Stand 5C120 / Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith Road
Inaugurarea prezenței românești la Târgul Internațional de Carte de la Londra
Evenimentul
de deschidere, desfășurat în prezența ES dr. Ion Jinga, ambasadorul
României în Marea Britanie, reunește la standul României din Centrul
Expozițional Olympia - personalizat, ca și cel de la ediția de anul
trecut, de designerul român Zoe Olaru -, scriitori români și britanici,
editori și alți profesionişti din lumea cărţii de pe ambele maluri ale
Canalului Mânecii.
7pm / Librăria Europeană / 5 Warwick Street
Emblems of Identity: New Romanian Books in English / Emblemele identității - noi apariții românești în limba engleză
Cele
mai recente cărţi semnate de autori români sau cu tematică românească
apărute în limba engleză sunt prezentate la Librăria Europeană din inima
Londrei, care găzduiește unica secțiune de carte românească în original
din Marea Britanie. În prezența autorilor Liviu Antonesei (The Innocent
and Collateral Victims of a Bloody War with Russia, Editura Profusion);
Marius Turda (Latin Eugenics in Comparative Perspective, Editura
Bloomsbury); Daniel Briggs, Dorina Dobre (Culture and Immigration in
Context: An Ethnography of Romanian Migrant Workers in London, Palgrave
Macmillan); Nigel Shakespear (Times New Romanian: Voices and narrative
from Romania, Matador) și Ian Macilwain (In Search of the Village
Distilleries of Maramures, Broombank Publishing).
Intrarea este liberă. Dacă doriți să participați, vă rugăm să vă rezervați un loc.
MIERCURI, 15 APRILIE
7pm / ICR Londra / 1 Belgrave Square
Dwelling in Words: An Evening with Ana Blandiana / A locui în cuvinte. O seară cu Ana Blandiana
Marea
poetă Ana Blandiana rememorează, în compania unora dintre cei mai
importanți traducători și comentatori ai săi din străinătate,
excepționalul parcurs poetic și personal care a transformat o tânără
aspirantă foarte talentată, dar provenită dintr-o familie indezirabilă
pentru sistemul comunist, într-un autor legendar, care a distilat în
opera sa tribulațiile unei conștiințe naționale amuțite de minciună și
violență. Interlocutorii scriitoarei sunt poeții Fleur Adcock și Vidyan
Ravinthiran și traducătorii Paul Scott Derrick și Viorica Pâtea. Cu
această ocazie, Ana Blandiana va citi fragmente din My Native Land A4,
cea mai recentă carte a sa, apărută în limba engleză la editura
britanică Bloodaxe Books în anul 2014.
Dialogurile și lecturile
serii vor fi acompaniate de intervențiile muzicale ale saxofonistului
Nicolas Simion şi ale chitaristului Sorin Romanescu, extrase din
impetuoasa suită de jazz “Romanian Impressions”.
Intrarea este liberă. Dacă doriți să participați, vă rugăm să vă rezervați un loc.
JOI, 16 APRILIE
7pm / ICR Londra/ 1 Belgrave Square
“Patrick Leigh Fermor: A Romanian Romance” / “Patrick Leigh Fermor - o pasiune românească”
Vernisajul
expoziției care urmărește, printr-un colaj de fotografii vechi și
fragmente emblematice din cărțile lui Patrick Leigh Fermor, traseul
românesc al autorului inegalabilelor Between the Woods and the Water și
The Broken Road, prin intermediul oamenilor și peisajelor care se află
la originea atașamentului său de o viață pentru România.
7:30pm / ICR Londra / 1 Belgrave Square
The Enamoured Way: Patrick Leigh Fermor and Romania / Drumul îndrăgostit - România lui Patrick Leigh Fermor
Istoricul
şi scriitorul Alan Ogden, scriitorul şi jurnalistul Tom Fort, precum și
câțiva prieteni ai lui Patrick Leigh Fermor din exilul românesc de la
Londra - Michael de Styrcea, Şerban Cantacuzino și Marie-Lyse Ruhemann,
discută fascinația celebrului scriitor pentru România, examinând
percepțiile și observațiile sale pline de culoare și miez, informate de
solide cunoștințe istorice, culturale și lingvistice.
Intrarea este liberă. Dacă doriți să participați, vă rugăm să vă rezervați un loc.
Sir
Patrick Leigh Fermor, DSO, OBE, mai bine cunoscut ca „Paddy” Fermor,
s-a născut în Londra în 11 februarie 1915. Eliminat de la King’s School
din Canterbury, unde fusese descris drept „o periculoasă combinaţie de
sofisticare şi nesăbuinţă”, a hotărât să călătorească pe jos până la
Constantinopol și s-a îmbarcat la Londra pe un vas spre Olanda, unde a
ajuns în 9 decembrie 1933. În Constantinopol a descins în 31 decembrie
1934 iar după un scurt sejur în Grecia a ajuns în România, unde a rămas
până în 1939. Călătoriile sale în Europa de Sud-Est sunt descrise
decenii mai târziu, între anii 1977 şi 2013, în cărțile A Time of
Gifts, Between the Woods and the Water şi The Broken Road – evocare
poetică a unei Europei distruse de război și recuperate acum prin
amintire și imaginație. Se întoarce în Grecia în anul 1940 ca ofițer al
Armatei britanice, iar anul 1941 îl găseşte implicat în operaţiunile
desfăşurate în Creta de forțele de comando înfiinţate de Winston
Churchill. În 26 aprilie 1944, realizează împreună cu un camarad,
„Billy” Moss, o spectaculoasă misiune de capturare a generalului
Heinrich Kreipe, comandantul unei divizii germane staționate pe insulă.
Admirat pentru eroismul său, dar şi pentru talentul său de negociator şi
uşurinţa de a comunica în mai multe limbi, Paddy Fermor a fost
considerat mult timp cel mai cunoscut autor britanic de cărți de
călătorie. Un jurnalist de la BBC l-a caracterizat cândva drept o
„combinaţie de Indiana Jones, James Bond şi Graham Greene”. Alături de
lucrările trilogiei deja menţionate, cele mai cunoscute cărţi ale sale
sunt Mani, apărută în anul 1958, şi Roumeli, publicată în anul 1966. În
ianuarie 1968, s-a căsătorit cu Joan Rayner, iar spre sfârşitul anului
au terminat construcţia casei lor din Kalamitsi, în Grecia. Sir Patrick
Leigh Fermor, înnobilat în anul 2004, a murit în Anglia în 10 iunie
2011, la venerabila vârstă de 96 de ani.