De altfel, si presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a evocat saptamana trecuta posibile modificari ale tratatelor europene, insa a exclus orice compromis fata de libertatea de circulatie.
Dar imigratia este singurul subiect care a animat o campanie electorala altfel destul de anosta. Sub presiunea formatiunii antieuropene UKIP si a aripii eurosceptice din propriul partid conservator, premierul David Cameron doreste sa restranga acest flux migrator prin masuri cum ar diminuarea prestatiilor sociale de care pot beneficia imigrantii. Anul trecut, soldul migrator net (diferenta dintre sosirile si plecarile imigrantilor) a fost de 298.000 de persoane, cel mai ridicat din anul 2005 si foarte departe de tinta de "cateva zeci de mii" promisa de conservatori in anul 2010.
Imigrantii aduc Marii Britanii venituri superioare costurilor pe care le genereaza
Desi studiile arata ca imigrantii aduc Marii Britanii venituri superioare costurilor pe care ei le genereaza, unele regiuni se simt depasite de afluxul strainilor, mai ales la capitolul serviciilor publice. Drept urmare, atat conservatorii, cat si principalii lor adversari, laburistii, intentioneaza sa interzica accesul imigrantilor la prestatiile sociale, conservatorii pentru o perioada de patru ani, iar laburistii pentru doi ani.
Cat despre UKIP, acesta cere interzicerea completa a accesului in tara al imigrantilor necalificati timp de cinci ani si plafonarea la 50.000 pe an a numarului imigrantilor calificati.
Sondajele publicate pana in prezent arata diferente nesemnificative intre cele doua principale forte politice, conservatorii lui David Cameron si laburistii lui Ed Miliband, acesta din urma impotrivindu-se parasirii blocului comunitar. In eventualitatea in care conservatorii ar reusi totusi sa se detaseze, problema unei posibile iesiri a Marii Britanii din UE ar urma sa domine agenda Consiliului European din luna iunie, fiind de prevazut ca atunci premierul Cameron, reinstalat in fruntea unui nou guvern, isi va prezenta conditiile.
Dar multi analisti impartasesc indoielile manifestate de opinia publica asupra determinarii Marii Britanii de a se detasa de Uniunea Europeana, avand in vedere mai ales implicatiile economice negative ale iesirii din UE, cum ar fi pierderea pozitiei privilegiate a City-ului londonez.
Noi mesaje anti-romani in Marea Britanie: Nu mariti salariul minim, vor veni mai multi!
Daca se va ajunge totusi la referendumul promis de Cameron, acesta se va reduce probabil la o dezbatere de genul "imigratie versus locuri de munca", anticipeaza Mats Persson, directorul centrului de analiza Open Europe. Marea Britanie priveste relatia cu UE "sub forma unei tranzactii in termeni de cost-beneficiu", nicidecum sub aspect emotional, a subliniat acesta in timpul unei dezbateri desfasurate recent la Bruxelles.
Intre timp, statele est-europene, de unde sute de mii de imigranti au plecat in Marea Britanie in cautarea unui loc de munca, urmaresc acest scrutin cu o atentie speciala. "Fiul meu lucreaza intr-o banca la Londra si are cetatenia britanica. Dar pentru mine va fi mai greu sa merg acolo. Amintirea cozilor (pentru vize - n. red.) din fata ambasadei britanice ma face sa tremur", declara agentiei France Presse o traducatoare din Sofia.
External sponsored links bellow
- Sorin Zlat Trio – prezen?? româneasc? remarcabil? la EFG London Jazz Festival 2025, sus?inut? de ICR Londra (Tue. 18 Nov, 2025 7:30 pm)
- Sorin Zlat Trio – prezen?? româneasc? la EFG London Jazz Festival 2025 (Tue. 18 Nov, 2025 7:30 pm)
Alegeri in Marea Britanie: Imigratia - tema care a incins spiritele
Dorim sa va pastram in familia europeana, dar nu cu orice pret - este mesajul transmis britanicilor de Uniunea Europeana inaintea alegerilor legislative de pe 7 mai, scrutin urmarit cu nervozitate in intreaga Europa si in special in statele est-europene de unde rovin numerosi imigranti instalati in Marea Britanie, comenteaza duminica AFP.Promisiunea actualului premier David Cameron (foto) de a organiza, daca va fi reales, un referendum asupra ramanerii Marii Britanii in UE starneste nelinisti in statele blocului comunitar, a caror disponibilitate de a face Londrei concesii in ceea ce priveste revizuirea tratatelor europene este foarte limitata, mai ales atunci cand este vorba despre sacrosancta libertate de circulatie.
„Am înţeles destul de repede că, dacă vreau să ajung între jucătorii de top, trebuie să mă mut la Londra“, spune antreprenorul român Emi Gal, citat de Financial Times. Prestigiosul cotidian economic surprindea încă din 2010 potenţialul afacerilor din Europa de Est şi impactul în evoluţia acestora produs de o eventuală extindere la Londra. Emi Gal a trăit-o pe pielea lui şi acum admite că a fost cea mai bună decizie. Brainient, o afacere care a ajuns astăzi la 70 de milioane de euro, a ajuns în capitala Regatului Unit în urmă cu şase ani, după ce fondatorul a constatat că dimensiunea pieţei din România şi posibilităţile reduse de a face networking nu i-ar fi permis să pună pe picioare o companie internaţională de succes.
Oferta saptamanii: Cumpara 3 bilete si primesti 1 BILET GRATIS ! Intra pe