Farage s-a clasat pe locul al doilea, după candidatul conservator Craig Mackinlay, un fost activist UKIP, în circumscripţia South Thanet, situată la est de Londra, conform rezultatelor oficiale anunţate vineri.
Înaintea anunţării rezultatelor, Farage declarase că va demisiona de la conducerea UKIP dacă nu va reuşi să obţină mandatul de deputat. El a denunţat sistemul electoral majoritar din Marea Britanie. UKIP a primit aproape 3,8 milioane de voturi, dar s-a clasat pe locul al doilea sau al treilea în zeci de districte.
"Avem un sistem (...) în care devenim clar al treilea partid, dar abia obţinem câteva mandate", a declarat el.
Premierul britanic în exerciţiu David Cameron a declarat vineri că speră să guverneze pentru întreaga Mare Britanie, în contextul în care conservatorii se apropie de o majoritate fragilă, obţinând, în urma alegerilor de joi, 329 din totalul de 650 de mandate la Westminster, potrivit unor proiecţii BBC.
Conform proiecţiilor BBC, după numărarea a aproape jumătate din voturile exprimate, Partidul Conservator urmează să obţină 329 de mandate, Partidul Laburist 233, Partidul Liberal-Democrat 8, SNP 56, Plaid Cymru 3, Ukip 2, iar alte formaţiuni 19 mandate.