Vizibil obosită după cele cinci meciuri disputate anterior la competiţia de la Foro Italico, totalizând aproape zece ore de joc, Dulgheru a opus o palidă rezistenţă Simonei Halep, care a disputat doar două partide de simplu, de câte o oră, până în sferturi, plus două de dublu. Jucătoarea din Constanţa a fost agresivă încă de la începutul meciului, şi-a plimbat mult adversara pe linia de fund a terenului şi finalizat de multe ori spectaculos, nelăsându-i nicio şansă Alexandrei Dulgheru. De la scorul de 1-1, după ce ambele sportive şi-au fructificat serviciul, a urmat un monolog al Simonei Halep, de 11 ghemuri câştigate la rând, ce a pus capăt duelului românesc din sferturile competiţiei italiene în 56 de minute.
Halep va juca în faza următoare, sâmbătă, cu învingătoarea din meciul Petra Kvitova (Cehia), locul 4 WTA - Carla Suarez Navarro (Spania), locul 10 WTA. Românca are palmares pozitiv cu ambele potenţiale adversare.
La finalul partidei, Simona a fost aşteptată de românii din tribune, dar şi de alţi iubitori ai tenisului pentru autografe. Unul dintre aceştia nu venise pregătit cu un suvenir pe care să păstreze mult râvnita semnătură, aşa că i-a venit o idee inedită: să îşi folosească chelia pentru a păstra o amintire de la marea noastră campioană.
Zâmbind larg, Halep a acceptat fără reţineri propunerea şi a oferit una dintre cele mai amuzante imagini văzute în această săptămână la Roma. Fotografia în cauză deja face senzaţie pe reţelele de socializare, transformându-se într-un adevărat viral pretutindeni în lume.
Sursa: mediafax.ro
O imagine pentru istorie: poza care face deja înconjurul lumii.
Şase bărbaţi au fost arestaţi în Irlanda, după ce poliţia a descoperit echipament pentru fabricarea de bombe în zone pe care prinţul Charles şi Camilla, ducesa de Cornwall, urmează să le viziteze săptămâna viitoare, relatează The Telegraph în pagina electronică.
Renumitele taxiuri negre londoneze, care au transportat locuitorii capitalei britanice timp de peste un secol, riscă să fie alungate de pe străzile oraşului de aplicaţia companiei americane Uber Technologies, o platformă care ajută pasagerii să comande online un serviciu de transport.