Producţia OPEC a crescut în mai la 31,22 milioane de barili pe zi de la 31,16 milioane de barili pe zi în aprilie, potrivit studiului. Dacă totalul nu va fi revizuit, producţia din mai va fi cea mai mare a OPEC din august 2012.
Cea mai mare creştere vine din Angola, care a exportat 58 de încărcături în mai, mai mult decât plănuise iniţial în aprilie, potrivit programului.
Principalul exportator, Arabia Saudită, nu şi-a redus producţia faţă de recordul din aprilie de 10,3 milioane de barili pe zi, au declarat surse citate de Reuters, întrunind cererile mari din partea clienţilor externi şi a centralelor electrice interne.
Dintre ţările cu o producţie mai scăzută, Libia a înregistrat un declin în timp ce tot mai multe livrări sunt perturbate de revolte, iar producţia din Nigeria a scăzut din cauza scurgerilor de la o conductă care au determinat filiala locală a Shell să declare forţă majoră în exporturile prin terminalul Forcados.
Exporturile irakiene, care au contribuit la creşterea producţiei OPEC în acest an, par să fi scăzut uşor faţă de recordul din aprilie, potrivit studiului.
Deşi Irakul a crescut exporturile în nord după un acord încheiat între Bagdad şi Guvernul regional kurd, fluxul a scăzut în partea de sud. Alte creşteri sunt aşteptate în lunile următoare, a declarat o sursă familiară cu exporturile Irakului.
Sursa: mediafax.ro
Producţia de ţiţei a OPEC în luna mai a atins cel mai înalt nivel din ultimii doi ani întrucât creşterea exporturilor Angolei şi o producţie record a Arabiei Saudite şi Irakului au contrabalansat stagnarea producătorilor mai mici, arată un studiu realizat de Reuters.
Partidul Socialist (PS) francez a cerut duminică Moscovei să revină asupra deciziei de a publica o listă de 89 de personalităţi europene, pe care se află inclusiv patru francezi, cărora le interzice să pătrundă pe teritoriul rus.