Florin Gardos vine la Londra saptamanal, atras de frumusetea orasului. Spune ca romanii trebuie sa preia de la englezi corectitudinea si comportamentul civilizat. A cunoscut multi conationali, oameni muncitori, pe care ii lauda pe Facebook. Spera ca astfel britanicii vor afla cat mai multe lucruri bune despre noi si despre Romania frumoasa, unde si-a propus sa-si duca la vara colegii de echipa.
Zona Westminster Bridge, pe malul Tamisei. Un hotel de 4 stele domina o intersectie in zona. O masina de lux e adus de un valet. Tanarul vorbeste romaneste.
Valet: Mario! Da, Mario. Marian, de fapt.
Reporter: De unde esti?
Valet: Din Valcea.
Reporter: De multi ani la Londra?
Valet: De vreo 7 luni. Sunt recent.
Reporter: Si l-ai mai vazut pe Florin?
Valet: L-am mai vazut, ne-am mai intalnit, da!
Masina ii apartine lui Florin Gardos, fotbalist de la nationala Romaniei. A jucat ca fundas la Steaua inainte sa plece in Regat, ca jucator la echipa britanica Southampton.
Echipa britanica l-a cumparat cu 6,8 milioane de euro, fiind al doilea transfer ca suma din Romania, dupa cel al lui Vlad Chiriches. Gardos Locuieste in Winchester, la o ora de Londra, dar doua zile pe saptamana - duminica si luni, le petrece in marea metropola. Echipa Stirile PROTV a mers cu el intr-o mica plimbare.
"Cu condusul mai greu la inceput, mi-a trebuit putin pana m-am obisnuit, am luat cateva borduri. Dar e OK, m-am obisnuit, nu prea conduc prin Londra, asta e adevarul, doar prin Southampton cand merg la antrenament si cam atat. Londra e foarte aglomerata, gasesti greu loc de parcare si prefer sa vin cu trenul", spune fotbalistul.
Calatoreste mult si in Londra si in afara ei. A vazut muzee, monumente, dar si restaurante cu staif din Marea Britanie. Asa a cunoscut si cunoaste multi romani stabiliti in Regat. Toti cei care il recunosc vor sa faca fotografii cu el si cei mai multi i-au trimis fotografiile prin intermediul unei retele de socializare online. Iar de cand Florin a vazut ca in presa britanica sunt prezentati romani care ne fac de rusine, i-a venit o idee.
A initiat o campanie inedita si a creat online un grup pe care l-a numit sugestiv "Romani ca lumea", unde pune poze cu cei pe care ii intalneste. Fie ca e vorba de trenul cu care calatoreste, de un salon de cosmetica, de un restaurant japonez, sau chiar de taxi-ul cu care a ajuns la gara, Florin Gardos a cules poze cu romani de peste tot. Si nu se rezuma doar la fotografii, ci vrea chiar sa le afle povestea conationalilor pe care ii intalneste. Nu putini sunt cei mirati ca fotbalistul vrea sa afle cate ceva despre ei.
Sursa:Protv