Milioane de londonezi au fost nevoiţi să meargă pe jos, cu bicicleta sau cu autobuze aglomerate la şi de la serviciu joi, după ce personalul de la metrou a participat la cea de a doua grevă de o zi în decurs de o lună, în semn de protest faţă de introducerea serviciului pe timp de noapte în weekenduri.
Patru sindicate sunt blocate într-un conflict cu patronatul, ce durează de câteva luni, după ce primarul Londrei Boris Johnson a anunţat că intenţionează să introducă serviciul de 24 de ore la metrou (tube, cum îi spun londonezii) vinerea şi sâmbăta, începând din 12 septembrie.
Aproximativ patru milioane de persoane folosesc zilnic metroul dn Londra, care supraaglomerează mijloacele de transport în comun de suprafaţă pe timpul întreruperii activităţii metroului.
"Personalul este furios deoarece revendicările sale sunt ignorate şi respinse atât de către primarul (Boris Johnson), cât şi de către reprezentanţii săi, şi pentru că nu s-a făcut nimic substanţial nici până în ziua de azi (marţi) în vederea unei soluţii negociate", a declarat Mick Cash, secretarul general al RMT.
Sursa:Mediafax
Personalul metroului londonez (London Underground) a anunţat două noi greve de 24 de ore, la sfârşitul acestei luni, care vor afecta şi mai mult navetiştii, afectaţi deja de protestele greviştilor faţă de unele planuri de introducere a serviciului de noapte, relatează AFP în pagina electronică.
Angajatori din Germania şi Marea Britanie recrutează, prin reţeaua europeană Eures, personal calificat în asistenţă socială, zugravi-vopsitori, sculeri, instalatori sau comisionari, majoritatea contractelor fiind pe perioadă nedeterminată.
Informatiile personale confidentiale ale 2,4 milioane de clienti ai unei companii de telecomunicatii din Marea Britanie au fost accesate de hackeri, potrivit unor informatii din presa.