Aceste persoane prezentau depozite de plăci amiloide în creier (unul dintre semnele bolii), iar acest lucru i-a luat prin surprindere, prin prisma vârstei tinere a pacienţilor (între 31 şi 51 de ani) şi a faptului că niciuna dintre acele persoane nu aveau în familie rude care să fi suferit de Alzheimer.
Analizând şi alţi factori, cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că boala a fost "posibil transmisă prin proceduri medicale".
Persoanele decedate au contractat boala Creutzfeldt-Jacob în urma unor injecţii cu hormoni de creştere.
Cercetătorii, al căror studiu a fost publicat în revista Nature, au estimat că peptida beta-amiloid s-ar fi propagat, accidendal, în acelaşi fel în care s-a propagat şi boala Creutzfeldt-Jacob, prin intermediul proteinelor contaminate.
Aceste rezultate trebuie să fie însă interpretate cu precauţie, pentru că nimeni nu poate să ştie dacă acele persoane ar fi dezvoltat oricum maladia Alzheimer.
În plus, tratamentele bazate pe hormoni de creştere nu mai sunt folosite în prezent.
"Nu cred că aceste rezultate ar fi exagerat de îngrijorătoare", a subliniat profesorul Collinge. "Asta nu ar trebui să împiedice pe nimeni să suporte o intervenţie chirurgicală, pentru că procedurile implementate în prezent sunt foarte riguroase şi minimalizează riscul de infecţie".
Cel mai mare factor de risc pentru maladia Alzheimer rămâne vârsta. Pe locurile următoare se află factorii genetici şi stilul de viaţă. "Dacă alte studii suplimentare vor confirma rezultatele acestui studiu, atunci acesta nu va viza decât un număr infim de persoane", a adăugat, în încheiere, profesorul Collinge.
Sursa: mediafax.ro
Maladia Alzheimer ar putea fi transmisă, în anumite cazuri excepţionale, prin intermediul sângelui, la fel ca boala Creutzfeldt-Jacob, au anunţat oamenii de ştiinţă din Marea Britanie, citaţi de site-ul topsante.com.
Componenţii naţionalei de rugby vor duce la Cupa Mondială din Anglia o parte din tradiţia străveche românească, prin simbolurile Soarelui, funiei sau coarnelor de berbec, alese chiar de către sportivi pentru a fi reprezentate pe echipamentul de joc.
Regina Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, într-o perioadă în care Marea Britanie nu îşi revenise încă de pe urma distrugerilor produse de Al Doilea Război Mondial, va intra în istorie, miercuri, devenind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic.