fbpx

Criză de mănuşi în spitalele din Marea Britanie! Regatul Unit îşi pune speranţa în Turcia pentru un transport vital

Un avion al Royal Air Force a fost trimis luni în Turcia pentru a aduce un transport de mănuşi a cărui livrare ar putea întârzia însă câteva zile.

Oficialii din domeniul sănătăţii au avertizat că stocul de mânuşi este pe cale să se epuizeze, iar medicii s-ar putea vedea obligaţi să lucreze fără acestea.

Autorităţile au retrezit speranţele publicului larg anunţând că Marea Britanie va primi echipamentele duminică, dar transportul nu a ajuns în ţară nici măcar luni.

Luni, un avion al Royal Air Force a plecat în Turcia ca să ridice comanda. Alte două avioane se află în stand by, dar surse au declarat că această comandă s-ar putea să nu sosească până la finalul săptămânii.

External sponsored links

Anunturi promovate