fbpx

UK | Noile restricții anti-COVID ar putea rămâne în vigoare în următoarele şase luni

Marea Britanie se teme de ce e mai rău şi impune restricţii mai dure. Anunţul a fost făcut de premierul Boris Johnson, marţi, urmând ca noile reguli să intre în vigoare în zilele următoare, gradual.

- Personalul din comerţ va trebui să poarte măşti de protecţie
- Nunţile vor avea un număr maxim de 15 participanţi
- Cine nu respectă restricţiile va plăti amendă de sute de lire sterline, care creşte gradual
- Angajaţii care desfăşoară muncă de birou trebuie să lucreze de acasă pe cât posibil
- Barurile, restaurantele şi pub-urile nu au voie să servească în interior, începând cu 24 septembrie
- Sporturile de echipă care au rol în spaţii închise sunt interzise, dacă membrii sunt mai mult de 6.
- Şoferii de taxi şi pasagerii trebuie să poarte mască începând de miercuri, 23 septembrie
- Planurile pentru ca fanii să se întoarcă pe stadioanele din Anglia de la 1 octombrie nu mai este valabil

Premierul nu s-a oprit aici şi a avertizat că pot fi luate şi „restricţii mult mai drastice” daca fi necesar. Acesta a precizat, totodată, că astfel de „paşi asemănători” au fost luaţi şi în restul insulei.

Marea Britanie este pe o pantă ascendentă în ceea ce priveşte numărul de cazuri de COVID-19. Momentan, are 4.926 de cazuri noi, înregistrate marţi şi 37 decese.

Premierul a dat asigurări cetăţenilor că noile reguli au fost analizate atent şi că nu se pune problema de o nouă carantină.

Guvernul va asigura, prin fonduri extra, existenţa unor forţe de ordine în oraşe, care să se asigură că cetăţenii respectă regulile.

În timp ce premierul impune noi restricţii şi trimite poliţia pe străzi, cercetătorii încearcă să propună cele mai optime soluţii.

Grupuri "rivale" de oameni de ştiinţă se confruntă cu bătăi de cap cu privire la modul în care guvernul ar trebui să facă faţă pandemiei de Covid-19. Un grup recomandă ca numai persoanele peste 65 de ani şi cei vulnerabili să fie protejaţi prin măsuri restrictive, în timp ce celălalt susţine măsuri la nivel naţional. Sfaturile conflictuale adresate guvernului britanic au venit în două scrisori deschise emise luni de la grupurile "rivale", relatează The Guardian. Cele două poziţii subliniază o schismă în cadrul comunităţii ştiinţifice cu privire la modul de abordare a celui de-al doilea val de coronavirus din Marea Britanie.

External sponsored links

Anunturi promovate