fbpx

Asistent medical din Marea Britanie, arestat pentru viol și crimă după ce ar fi maltratat pacienți cu accidente vasculare cerebrale

Caz șocant la o unitate medicală din sistemul de stat Anglia: un asistent a fost arestat, fiind suspect de crimă.

Acesta mai este acuzat și de două infracțiuni de viol și o infracțiune de agresiune sexuală. Două victime erau pacienți ai secției de Terapie Intensivă, iar a treia este un medic.

Arestarea a survenit ca urmare a anchetei privind moartea pacientei Valerie Kneale, 75 de ani. Ancheta a început în 2018, dar abia acum anchetatorii au obținut probe și mărturii.

Valerie Kneale fusese internată cu accident vascular cerebral și a decedat după o hemoragie cauzată de o „vătămare internă non-medicală”.

Asistentul a fost suspendat de Blackpool Teaching Hospitals NHS Trust și este în custodia poliției.

Inspectorul șef de poliție din Lancashire, Jill Johnston, a confirmat: „Am arestat miercuri, 3 martie, un bărbat în legătură cu o serie de infracțiuni grave. Vă reasigurăm că avem o echipă dedicată de ofițeri care efectuează o serie de anchete minuțioase în acest caz”.

„Sunt acuzații complicate și sensibile pe care ne-am angajat să le investigăm temeinic”, a mai spus Jill Johnston.

External sponsored links

Anunturi promovate