fbpx

Grecia renunță la carantină pentru turiștii britanici!

Grecia renunță de astăzi la măsura carantinei pentru vizitatorii din Uniunea Europeană și din alte 5 țări, printre care Marea Britanie și Israel.

Autoritățile de la Atena au anunțat că turiștii din aceste țări vor fi nevoiți să prezinte însă, la intrarea în Grecia, dovada vaccinării complete sau un test PCR negativ pentru coronavirus.

Până acum, persoanele care ajungeau în Grecia erau nevoite să prezinte un test PCR negativ pentru coronavirus și să stea 7 zile în carantină. Pentru cei care veneau din Marea Britanie și Emiratele Arabe Unite era necesar și un al doilea test înaintea ieșirii din carantină.

Oficialii greci au renunțat însă la măsura carantinei pentru vizitatorii din Uniunea Europeană, Spațiul Schengen, Statele Unite, Marea Britanie, Israel, Emiratele Arabe Unite și Serbia.

Decizia a fost luată cu aproape o lună înainte deschiderii, pe 14 mai, a sezonului turistic în Grecia. Țara abia ieșise dintr-o criză financiară de 10 ani înaintea pandemiei și speră să repornească acum economia, odată cu redeschiderea sectorului turistic.

Accesul în Grecia va fi permis doar pentru cei care prezintă dovada vaccinării anti-COVID cu ambele doze și pentru cei care au un test PCR negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de a ajunge în Grecia.

External sponsored links

Anunturi promovate