Cortegiul funerar al suveranei Marii Britanii a ajuns la Catedrala St. Giles din Scoția. Înainte ca sicriul Reginei Elisabeta a II-a să plece la Londra va avea loc o slujbă de mulțumire, care va ține aproximativ o oră.
Cortegiul funerar al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a ajuns la Catedrala St. Giles din Scoția. Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a condus călătoria emoționantă pe jos, într-un costum militar.
Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii vor avea loc luni, 19 septembrie, la Westminster Abbey. Familia Regală a anunțat, într-un comunicat oficial, că, înainte de funeraliile de stat, sicriul Majestății Sale va fi adus în Westminster Hall timp de patru zile, pentru a permite publicului să îi aducă un omagiu.
În dimineaţa zilei de 19 septembrie se va încheia perioada de veghe, iar cortegiul funerar al reginei va fi dus în procesiune de la Palatul Westminster la Westminster Abbey, unde va avea loc serviciul funerar de stat. După funeraliile de stat, sicriul Majestății Sale va fi transportat în procesiune la Wellington Arch.
De la Wellington Arch, cortegiul funerar se va deplasa la Windsor şi, după aceea, se va deplasa în procesiune până la Capela St. George, Castelul Windsor, prin Long Walk. De altfel, slujba de înmormântare va avea loc în Capela St George's.