În cursul nopții, reprezentanții companiei de handling de pe Aeroportul Băneasa au observat că a apărut o flacără sub cabina unei aeronave Wizz Air la momentul când au cuplat grupul de alimentare electrică la avionul respectiv.
Personalul tehnic a retras grupul de alimentare pentru a evita orice incident.
Lângă aeronavă, care se afla în poziția de parcare, era prezent și un echipaj de pompieri al aeroportului, care însă nu a fost nevoit să intervină.
Avionul aterizase de la Barcelona la ora 01.18, iar la momentul incidentului majoritatea celor 225 de pasageri aflați la bord coborâseră.
Pentru siguranță, comandantul aeronavei a decis să declanșeze o ieșire de urgență cu tobogan, care însă nu a fost utilizată de niciun pasager.
Toți pasagerii au fost în afara oricărui pericol și nu au fost produse pagube materiale.
„Aeronava a fost deconectată de la baterii și urmează o verificare tehnică detaliată. Incidentul este investigat de către autoritățile competente”, au transmis reprezentanții aeroportului.
