Biroul de Reprezentare CCIB la Londra care va fi condus de Liviu Manole va asigura reprezentarea instituţiei în relaţia cu autorităţile centrale şi locale din Regatul Unit, cu organizaţiile guvernamentale naţionale şi internaţionale, camere de comerţ locale, instituţii relevante pentru mediul economic, precum şi cu comunitatea de afaceri britanică.
„Obiectivul nostru este să oferim antreprenorilor atât instrumentele, cât şi conexiunile necesare pentru a se extinde peste graniţe. Considerăm că provocările de acest tip trebuie să ne motiveze să consolidăm cooperarea şi să construim punţi, nu bariere. În acest spirit şi pentru a facilita accesul la parteneriate internaţionale, am deschis Birouri de Reprezentare CCIB la Bruxelles, astăzi la Londra, iar până la finalul acestui an vom inaugura birouri la Calgary, în Canada, şi la Chicago, în Statele Unite ale Americii. În 2026, intenţionăm să deschidem birouri în Japonia şi în Republica Populară Chineză, ceea ce reprezintă paşi foarte importanţi, atât pentru noi cât şi pentru mediul de afaceri din aceste ţări, a declarat Iuliu Stocklosa, preşedintele CCIB.
Misiunea acestui birou este de a promova interesele mediului de afaceri din Bucureşti şi de a crea premisele necesare pentru dezvoltarea cooperării economice bilaterale, prin sprijinirea companiilor româneşti în procesul de internaţionalizare, atragerea de investiţii şi identificarea de noi oportunităţi pe pieţele externe.
Liviu Manole, Şeful Biroului de Reprezentare CCIB la Londra a subliniat potenţialul ridicat al României pe multiple sectoare economice: „Nu putem atrage investiţii semnificative fără un networking de calitate şi fără ca avantajele cheie ale ţării să fie bine cunoscute. Chiar şi fără a mai fi parte din Uniunea Europeană, Londra rămâne unul dintre principalele centre financiare ale lumii, unde îşi au sediul atât companiile de investiţii, cât şi operatorii mari din sectorul data center hyper scale. Este o piaţă-cheie pentru a poziţiona România în fluxul global de investiţii.”
„Relaţiile româno-britanice sunt la cel mai ridicat nivel din istorie, atât prin contribuţia semnificativă a comunităţii româneşti la economia Marii Britanii, cât şi prin cele peste 3.000 de companii britanice active în România. Putem atrage investiţii importante nu doar în IT, retail şi producţie, ci şi în centre de date, parcuri eoliene şi fotovoltaice. România are toate atuurile – forţă de muncă calificată, legislaţie favorabilă şi un mediu de afaceri deschis,” a adăugat Bogdan Mihăilescu, Ataşatul Economic al României la Londra.
La eveniment au mai luat parte E.S. Laura Popescu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Octavian Stocklosa, vicepreşedinte al CCIB şi Cătălin Grigorescu, preşedinte al Secţiunii Politici Camerale din cadrul colegiului de conducere al CCIB.
