fbpx

Romanian Christmas Ball 2025 – Comunitate, Generozitate și Speranță

Sâmbătă, 22 noiembrie, la London Marriott Regent’s Park a avut loc Romanian Christmas Ball 2025 – un eveniment caritabil devenit deja tradiție în comunitatea românească din Regatul Unit. Eleganța serii a fost dublată de o atmosferă de solidaritate și entuziasm, în care generozitatea participanților a făcut diferența. 


Datorită implicării oaspeților – prin licitație, tombolă, sponsorizari și donații directe – s-au strans aproape 15.000£ în sprijinul organizației Oameni ca Lumea. Asociația dorește să construiască în județul Vâlcea “Tabăra din sat” – un spațiu de joacă pentru copii care au invins cancerul și pentru copii din familii dezavantajate de la țară. Acest proiect a creat multă emoție prin viziunea și impactul său social.
Dr.Tessa Dunlop, neobosita promotoare a României în Marea Britanie, a fost gazda serii pentru al doilea an consecutiv, captivând audiența cu umorul si stilul său inconfundabil. Acesteia i s-a alăturat Mario Păunică, in cadrul licitației interactive care a surprins prin implicarea invitatilor și momentele speciale.


Programul artistic al serii a purtat publicul într-o călătorie atent construită prin rafinamentul și expresivitatea talentului românesc, reflectând diversitatea și profunzimea culturală care ne definește. Seara a fost deschisă de Adriana Lucia Cristea, care a oferit un recital de vioară de mare finețe, captând atenția publicului prin tehnica impecabilă și sensibilitatea interpretării. A urmat Vivien Zoltan, soprană stabilită la Londra, a cărei voce caldă și profundă a adus emoție și forță scenei, creând un moment memorabil.
În partea a doua a serii, publicul a fost invitat în lumea dansului contemporan printr-o apariție plină de energie și grație a Anei Erika Tudor, Campioană Națională a României la Dans Sportiv (2025). Ana Erika are doar 15 ani și deja un palmares internațional impresionant. Cu o eleganță remarcabilă și o energie magnetică, momentul său artistic a adus pe scenă rafinamentul și forța noii generații de talente românești.
Programul artistic cu care s-a încheiat seara a fost într-o notă caldă și vibrantă alături de Laurenția Ciontoiu, susținătoare de tradiție a balului, al cărei repertoriu a adus bucurie și dans. Muzica, dansul, dedicarea și energia artistilor prezenti au adus un plus de magie serii si un omagiu talentului incredibil românesc în UK.


Evenimentul a reunit oameni valoroși din toate colțurile comunității românești: profesioniști în sănătate, drept, construcții, contabilitate, logistică, educație, antreprenori, voci ale industriilor creative și ale lumii culturale. Alături de români au fost prezenți și parteneri, prieteni si colegi britanici si de alte naționalități, reflectand diversitatea, maturitatea și coeziunea comunității românești din Marea Britanie.  

Au fost prezenți la eveniment Aura Woodward, director al ICR Londra, Robert Marin, consul general al României la Londra, Ana Maria Almașan, adjunct al consulului general și Bogdan Mihăilescu, reprezentant al secției economice a Ambasadei României în Regatul Unit. Prezența lor a fost apreciată nu doar pentru dimensiunea oficială pe care au adus o serii, ci mai ales pentru munca lor neobosită de zi cu zi: construirea de punți între oameni și instituții, sprijinirea comunității în momente cheie și căutarea constantă de soluții pentru românii din Regatul Unit.
Romanian Christmas Ball, aflat anul acesta la a 13-a ediție, este unul dintre cele mai longevive proiecte românești din Regatul Unit – organizat de profesioniști dedicați, care in fiecare an isi pun timpul, energia și inima în slujba binelui comun. La fiecare ediție, o cauză nobilă din România este susținută: în domeniul medical, educațional si social – de multe ori la început de drum, dar cu potențial transformator. 


Evenimentul nu ar fi fost posibil fără susținerea generoasă a sponsorilor care au contribuit cu donații financiare, produse, servicii, premii pentru tombolă și obiecte pentru licitație: Levenes Solicitors, Pepe Construction, Up to Your Door, Dental Elite, Happy People Learning Centre, 2Wards, Forest&Co Solicitors, U Go Physio, The Memory Corners, Dream Décor by Gina, Broomfields Food Express, Dana Tatu, Amway, Artizan Candles, Scentsy, Simona Boca, Lavinia Greiere, Cristina Irimie, LayaBelle, My Geisha, Georgiana Anghel, Desire Avenue, Bianca Pirlog, Doina Moss, The Romanian Film Festival (Manuela Morar), Gabriel Dumitru – Eagles Football Club, Vita Drip, Dental Elite, Larisa Arama – Business Marketing Solutions. Contribuțiile lor nu au fost doar gesturi de generozitate, ci investiții reale în speranță, educație și solidaritate.
Astăzi, când limba română este cea mai vorbită limbă străină din Londra, când se estimează că trăiesc în Regat peste 1,3 milioane de români, iar noi generații cresc și se dezvoltă, misiunea Romanian Christmas Ball rămâne clară: să aducă împreună oameni de bine care prin conexiune, implicare și generozitate oferă ceva înapoi României.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate