fbpx

Gheorghe Hagi a devenit noul selecționer al echipei naționale a României!

Anunțul oficial a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, după ce săptămâna trecută Răzvan Burleanu, președintele FRF, spunea că a fost mandatat pentru a începe negocierile cu Gheorghe Hagi. Discuțiile cu Hagi au început după încheierea mandatului și ulterior a decesului fostului selecționer, Mircea Lucescu, la vârsta de 80 de ani.

Gheorghe Hagi a mai fost selecționer al Naționalei României în 2001, însă doar pentru câteva luni, din iunie și până în noiembrie, la începutul carierei de antrenor. De asemenea, în 2024 a refuzat oferta FRF de a deveni antrenorul echipei naționale, argumentând la momentul respectiv că “era nevoie să fie îndeplinite anumite condiții ale federației.” După acel moment, a continuat să se concentreze pe activitatea clubului Farul Constanța.

Gheorghe Hagi are 61 de ani și este unul dintre cei mai importanți sportivi români, fiind decoratul cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român, de către Ilie Bolojan, în perioada în care acesta a fost președinte interimar. A jucat mai mulți ani la Steaua, perioadă în care s-a făcut cunoscut la nivel internațional. În afara țării, a jucat pentru Real Madrid, Brescia, FC Barcelona și Galatasaray. Hagi a jucat și la echipa națională, reușind performanța, în 1994 de a duce echipa în sferturile de finală la Cupa Mondială.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat că Gheorghe Hagi a semnat un contract valabil pe patru ani, iar obiectivul său este calificarea la Campionatul European din 2028.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate