fbpx

Românii din Londra, invitați la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Enfield

Românii din Marea Britanie sunt invitați să participe la hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Enfield. Manifestările prilejuite de sărbătoarea hramului se desfășoară între 22 aprilie și 26 aprilie.

Programul liturgic a debutat miercuri seară la ora 18:00, cu slujba privegherii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care va cuprinde Vecernia Mare, Litia și Utrenia. Sfânta Liturghie de joi a fost oficiată de la 07:00.

Manifestările continuă vineri cu Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, și vor culmina duminică.

Sfânta Liturghie de hram va fi oficiată de la ora 08:00, de Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord, împreună cu Episcopul Nectarie al Irlandei și Islandei.

„Sunt așteptați cât mai mulți credincioși să se bucure împreună de rugăciune, cântare și de cinstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință și ocrotitorul Catedralei”, transmite eparhia.

La slujba de duminică, răspunsurile liturgice vor fi oferite de Grupul Psaltic al Catedralei, condus de protopsaltul Valentin Gheorghe, căruia i se vor alătura membri ai Grupului „Nectarie Protopsaltul” de la Biserica „Sfântul Grigorie Palama” din București.

Adresa Catedralei Arhiepiscopale „Sf. M. Mc. Gheorghe” este 102A Church Street, Enfield, EN2 6AR.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate