Pentru a utiliza serviciul, clienţii trebuie să îl activeze în aplicaţia Revolut. La plată, sistemul le verifică identitatea prin compararea imaginii captate la terminal cu selfie-ul realizat la înregistrarea în aplicaţie. Revolut spune că datele personale nu sunt stocate de comercianţi, iar autentificarea tranzacţiilor este gestionată în cadrul aplicaţiei sale.
Funcţionalitatea este disponibilă prin Revolut Register, un nou sistem de plată destinat în special afacerilor din industria ospitalităţii. Terminalul are două ecrane şi o conexiune de rezervă prin eSIM, pentru a putea funcţiona şi în cazul unor probleme de conectivitate.
Revolut oferă utilizatorilor de trei ori mai multe puncte RevPoints pentru tranzacţiile efectuate prin Pay with Smile. Pentru comercianţii care se înscriu până la 31 decembrie 2026 pentru achiziţionarea primului terminal Revolut Register, compania anunţă un preţ promoţional de 349,50 lire sterline plus TVA, faţă de preţul recomandat de 699 de lire sterline plus TVA.
Revolut Pay with Smile este disponibil, deocamdată, exclusiv în Regatul Unit.
