fbpx

Șofer român, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare în Marea Britanie după ce a ucis un tânăr și i-a rănit grav fratele geamăn

Un șofer român a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare în Marea Britanie, după ce a lovit doi frați gemeni care căzuseră de pe bicicletele electrice. Unul dintre tineri, în vârstă de 28 de ani, a murit, iar fratele său a fost grav rănit. Mama celor doi a descoperit locul accidentului în timp ce plecase în căutarea fiilor săi, în toiul nopții.

Nicolae Brica, în vârstă de 48 de ani, a fost condamnat la Norwich Crown Court după ce a pledat vinovat pentru provocarea morții prin conducere neglijentă. Românul a fost condamnat și pentru provocarea unor răni grave prin conducere neglijentă și pentru conducerea unui vehicul peste limita legală de alcoolemie.

Mama gemenilor a ajuns la locul accidentului

Thomas Plane și fratele său geamăn, James, se întorceau acasă după o noapte petrecută în Norwich. Cei doi circulau pe biciclete electrice închiriate și au căzut pe Barrack Street, la scurt timp după ora 01:20, în dimineața zilei de 24 decembrie 2025.

Între timp, mama lor plecase cu mașina în căutarea celor doi fii. La un moment dat, a văzut luminile albastre ale echipajelor de intervenție și a oprit.

Un polițist i-a spus atunci că fiii săi fuseseră implicați într-un accident.

Cum s-a produs accidentul

Potrivit procurorului Stephen Donnelly, Nicolae Brica era distras la volan în momentul în care i-a lovit pe cei doi frați.

James încerca să-l protejeze pe Thomas, care se afla căzut pe carosabil, când a fost lovit primul. Impactul l-a aruncat la aproximativ cinci-zece metri.

Mașina condusă de Brica l-a lovit apoi pe Thomas, care se afla în continuare pe șosea. Tânărul a fost târât câțiva metri sub autoturism și a rămas prins sub acesta, ceea ce i-a împiedicat pe paramedici să îi acorde imediat îngrijiri. Thomas a murit la locul accidentului.

Fratele său, James, a suferit o fractură la picior, fracturi la șold și răni la nivelul capului. El a fost internat în spital timp de o săptămână.

Thomas urma să se căsătorească

Thomas se întorsese acasă de la Manchester și ieșise în oraș împreună cu prietenii. Partenera sa de lungă durată, Georgina Lintern, a declarat că moartea lui a lăsat-o „cu inima frântă” și că „întreaga ei lume s-a prăbușit”.

James a povestit că fratele său îi spusese că urma să o ceară în căsătorie pe Georgina Lintern.

„Mi-a spus că voi fi cavalerul de onoare la nunta lui – acesta este discursul pe care ar fi trebuit să îl scriu”, a spus James.

Românul era băut și mai fusese condamnat pentru conducere sub influența alcoolului

Instanța a aflat că Nicolae Brica, muncitor într-o fabrică, locuiește în Heathgate, Norwich, și a venit în Marea Britanie în 2017.

Judecătorul Shaw a descris accidentul drept „extrem de traumatizant” pentru familie și a apreciat că Brica a demonstrat un „dispreț” față de regulile de circulație din Marea Britanie.

Românul mai fusese condamnat pentru conducere sub influența alcoolului în 2022. După accidentul din decembrie 2025, testele au arătat că avea o alcoolemie de aproape două ori peste limita legală.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Brica a primit și interdicția de a conduce timp de 10 ani.

Judecătorul a spus că se așteaptă ca românul să fie deportat după executarea pedepsei. Decizia privind deportarea sa în România va fi luată de ministrul britanic de Interne după ce acesta își va ispăși integral pedeapsa.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate