fbpx

Marea Britanie intra in cursa inarmarii nucleare

 In plina austeritate bugetara, Ministerul britanic al Apararii a decis sa cheltuiasca doua miliarde de lire sterline pe noi centrale de producere a armelor nucleare. Decizia a starnit un adevarat scandal la Londra, unde se discuta eventuala inlocuire a focoaselor nucleare Trident.

Ministerul Apararii a fost acuzat ca "batjocoreste" procesul democratic, anticipand o decizie de eliminare a focoaselor Trident si incearca, prin aceasta decizie, sa forteze mana viitoarelor guverne, scrie The Guardian.

Apararea si-a justificat decizia de a cheltui doua miliarde de lire sterline prin faptul ca investitia asigura siguranta focoaselor Trident existente, insa a recunoscut ca va crea si posibilitatea producerii unui nou focos, "daca e nevoie".

 

Ministerul Apararii intentioneaza sa construiasca, pentru 734 de milioane de lire, o centrala numita Mensa, de dezasamblare si asamblare a focoaselor, o operatiune riscanta dar esentiala pentru intretinerea acestora; o centrala numita Pegasus, pentru 634 de milioane de lire sterline, pentru uraniu inalt imbogatit; si o fabrica, Circinus, de 231 de milioane de lire, pentru explozibili.

Centralele vor fi construite la locatiile Atomic Weapons Establishment (AWE) de la Aldermaston si Burghfield, in Berkshire. Alte centre, numite Orion, Gemini si Leo, sunt construite de AWE cu scopuri similare. Costul altor doua, Octans si Orchard, sunt tinute la secret.

 

ziare.com

External sponsored links bellow
Vă recomandăm să citiţi şi:
<  La 30 noiembrie 2011 a avut loc, în saloanele de protocol ale Ambasadei României la Londra, recepţia dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a României.  

Evenimentul a adus împreună câteva sute de oaspeţi: membri ai Parlamentului britanic, lorzi, oficiali din instituţiile guvernamentale, ataşaţi ai apărării şi de interne, reprezentanţi ai mediilor de afaceri şi ai comunităţii academice, membri ai corpului diplomatic acreditat în Regatul Unit, jurnalişti şi reprezentanţi marcanţi ai diasporei. Nivelul participării a reconfirmat faptul că anul 2011 a fost unul fast pentru relaţia bilaterală dintre România şi Marea Britanie.

În deschiderea evenimentului, Ambasadorul României la Londra s-a adresat audienţei: “Ziua Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918 reprezintă momentul cînd, prin votul milioanelor de români din Transilvania, această provincie istorică românească s-a unit cu patria mamă, România, după ce la 27 martie 1918 Basarabia decisese acelaşi lucru. Pentru românii din străinătate, România are o semnificaţie aparte, deoarece depărtarea de Ţară se cere compensată, instinctiv, printr-o legătură mentală şi afectivă mult mai puternică, hrănită din dorul de rădăcinile care te cheamă, din nostalgie şi din patriotism –  cuvânt pe care ar trebui, poate, să-l folosim mai des. William Hague, ministrul britanic al afacerilor externe aprecia recent ca “relaţiile dintre Marea Britanie şi România nu au fost niciodată atât de bune ca în prezent. Vizita Preşedintelui României la Londra, în iunie 2011, ca oaspete al Guvernului Majestăţii Sale, a marcat recalibrarea Parteneriatului Strategic încheiat în anul 2003, adaptându-l la noul statut al României de stat membru al UE şi NATO. Marea Britanie reprezintă unul dintre cei mai importanţi parteneri, prieteni şi aliaţi ai României”. Intr-o notă personală, Ambasadorul României a adăugat: “După mai mult de trei ani petrecuţi aici, în care am călătorit pe întreg teritoriul britanic, mărturisesc că am avut nevoie de un an să înţeleg Marea Britanie, după al doilea an mi-am dat seama că admir Marea Britanie iar acum, după cel de-al treilea, am descoperit că iubesc Marea Britanie”.
Ziua Naţională a României

Anunturi promovate