La cateva zile dupa afirmatia lui Kauder, cancelarul Angela Merkel si primul ministru britanic, David Cameron au incercat sa dea impresia de unitate in cadrul intalnirii pe care acestia au avut-o la Berlin, insa nu au facut decat sa ofere o alta reprezentare a prapastiei din Europa.
"Pietele nu sunt inca pe deplin convinse de vreuna din masurile luate pentru a depasi criza", este de parere Ferdinand Fichtner, de la Institutul German pentru Cercetare Economica din Berlin. "Este timpul sa se ia masuri mai puternice - si e timpul ca Germania sa accepte asta", a continuat Fichter.
Germania se vede din ce in ce mai izolata in ceea ce priveste masurile pentru iesire din criza, in special in ceea ce priveste crearea euro-bondurilor si ajutorului din partea Bancii Centrale Europene.
Merkel are, totusi, increderea votantilor sai, 75% dintre germani fiind de parere ca introducerea euro-obligatiunilor nu vor rezolva criza, ci va duce la cresterea ratei dobanzilor.
In mijlocul negocierilor privind posibilitatile de iesire din criza, Germania se afla intr-o pozitie neobisnuita, avand in vedere eforturile diplomatice pe care aceasta tara le-a facut de la Al Doilea Razboi Mondial incoace: nemtii sunt acuzati, acum, ca nu se implica suficient.
"Nu mai sunt ingrijorat de puterea Germaniei, ci incep sa devin ingrijorat de inactivitatea sa", a declarat ministrul de Externe polonez Radoslav Sikorski. "Cer Germaniei sa ajute zona euro sa supravietuiasca si sa prospere. Nu puteti sa nu conduceti. Nu sa dominati, ci sa conduceti reformele", a continuat acesta.
Este in interesul Germaniei ca zona euro sa ramana intacta. Exporturile nemtilor au urcat semnificativ de la introducerea monedei europene. Potrivit KfW, o banca de investitii detinuta de guvern, in ultimii doi ani de zile, numai prezenta Germaniei in zona euro a adus profituri de 60 de miliarde de euro.
Insa ce ii surprinde pe germani sunt resentimentele care vin dinspre partenerii lor europeni.
"Am vazut pozele cu protestatarii greci", a declarat Herald Werner, un vanzator de ziare din Berlin.
"Aveau postere cu Angela Merkel in uniforma nazista. Ce mai inseamna si asta, dupa ce ca profesorii si politistii din Atena sunt platiti din banii nostri?", se intreaba germanul.