A CINCEA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ
A CINCEA ZI DE PROTESTE ÎN CAPITALĂ s-a încheiat fără incidente. Cinci manifestanţi au fost ridicaţi de poliţişti
Mitingul din Piaţa Universităţii s-a încheiat fără incidente notabile între protestatari şi forţele de ordine, după ce ultimii rămaşi în stradă, 20-30 de ultraşi, au fost evacuaţi din zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură. Protestatarii au început să plece din Piaţa Universităţii încă dinainte de ora 23.00, astfel că într-o jumătate de oră mai toţi cei aproximativ 2.000 de oameni, numărul maxim al manifestanţilor de marţi seară, plecaseră deja.
Singurele incidente de la protestul de marţi au avut loc atunci când în Piaţa Universităţii a apărut fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban.
Acesta a fost înjurat şi busculat de protestatari, însă nu a fost în vreun fel rănit, fiind în permanenţă protejat de cel puţin şase colegi, pe post de bodyguard.