Presa internaţională relatează, luni, despre demisia premierului român Emil Boc pe fondul protestelor faţă de măsurile de austeritate decise de Guvern în 2010 şi al scăderii popularităţii Partidului Democrat-Liberal înaintea alegerilor parlamentare de la sfârşitul lui 2012.
Premierul român Emil Boc a anunţat luni demisia sa şi a Guvernului de centru-dreapta pe care îl conduce şi a cărui cotă de încredere s-a prăbuşit, în timp ce opoziţia cere alegeri anticipate, relatează AFP.
Mai multe voci din cadrul propriului său partid (PDL) au cerut plecarea lui Boc în ultimele săptămâni, pe fondul protestelor organizate timp de aproximativ 15 zile în toată ţara, continuă agenţia franceză.
Din 13 ianuarie, 1.000 de români se reunesc în fiecare seară în Piaţa Universităţii din centrul Bucureştiului pentru a manifesta împotriva politicii de austeritate pusă în aplicare de Guvernul de centru-dreapta, aminteşte Le Monde.
Pensionari furioşi, studenţi dezamăgiţi de un sistem de învăţământ precar, infirmiere exasperate de lipsa mijloacelor de lucru vin să îşi strige nemulţumirea în piaţă. "Nu mai putem!", afirmă infirmiera Adriana Vintilă, citată de cotidianul francez. "Patru milioane de români au plecat să lucreze în străinătate pentru că nu mai pot supravieţui în propria lor ţară. Eu nu vreau să plec, Guvernul trebuie să plece", adaugă ea.
La rândul său, postul de radio Vocea Americii adaugă că deşi au fost în majoritate paşnice, protestele au generat şi unele confruntări violente între demonstranţi şi poliţi. Agenţia chineză Xinhua aminteşte că manifestanţii au cerut demisia Guvernului şi a preşedintelui.
Sursa: Mediafax
Ambasada României la Londra/ La 4 februarie 2012 a avut loc, în prezenţa ES Dr Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie, prima Conferinţă a Societăţii Globale a Tinerilor Români (GRASP) organizată la Londra, în cadrul programului “Young Diplo”.
Saptamana incepe cu o veste asteptata de unii, surprinzatoare pentru altii. Poate si pentru ca nimeni nu se mai astepta la asa ceva. Ei bine, premierul Boc a demisionat de la conducerea Guvernului. Se astepta oare sa il opreasca cineva? Eu cred ca nu.