Chiar dacă în ultimii ani mărțișorul nu mai este la fel de apreciat ca în trecut, micul obiect legat cu un șnur alb cu roșu aduce în continuare zâmbete pe chipul celor care îl primesc. Puțini știu însă care este legenda acestui obiect și ce semnifică el.

Tradiţia asociază legenda cu Baba Dochia, o femeie care a trăit cu mulţi ani în urmă. Se spune că aceasta avea o fiică vitregă pe care nu o îndrăgea. Într-o zi de iarnă geroasă, Baba Dochia şi-a trimis fiica la râu să spele o haină foarte murdară, bătrâna sperând că tânăra nu va reuşi să-i scoată faţă. Pentru că nu reuşea să o spele, tânăra începu să plângă cu lacrimi amare. Şi cum încerca ea să frece haina murdară, a apărut un bărbat tânăr şi frumos pe nume Mărţişor care a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit tânărului ceea ce i se întâmplă, iar Mărţişor i-a spus ca posedă o putere magică şi i-a oferit acesteia o floare cu petale roş-albe şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se ducă acasă.

Când a ajuns fata acasa haina era albă ca si neaua. Batranei Dochia nu i-a venit să credă că haina era curată. Când a văzut însă floarea în părul fetei, Baba Dochia a întrebat-o: "De unde ai floare, căci este încă iarnă?". Văzând că tânăra nu răspunde, baba a plecat chiar ea pe munte să se convingă că a venit primăvara. Baba Dochia nu a uitat să-şi ia cu ea oile, dar şi nelipsitele 12 cojoace. Potrivit legendei, umblând cu oile prin pădure, baba torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi, de origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână... De atunci a apărut obiceiul mărţişorului. Renunţând la cojoace unul câte unul, peste Dochia şi oile sale a venit iarna chiar când baba a crezut că este primăvară. Un ger năprasnic a făcut ca bătrâna şi oile sale să îngheţe, transformându-se, conform legendei, în stane de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui mit românesc.