Guvernul din Marea Britanie a demarat o campanie de luptă împotriva obezităţii, care include multe companii alimentare, dar nu şi celebrele reţele fast-food, scrie Daily Mail.
Este o campanie făcută "de ochii lumii", spune Charlie Powell, care lucrează pentru ONG-ul Sustain. "Aceste companii ar trebui să se angajeze că vor reduce definitiv numărul de calorii din produsele lor. Trebuie să implementăm ţinte obligatorii, nu să facem promisiuni", a spus Powell.
Campania guvernamentală împotriva obezităţii, care vizează reducerea numărului de calorii din produsele alimentare, se bucură de susţinerea mai multor companii precum Coca-Cola, Mars sau Premier Foods.
La eforturi nu s-au raliat însă lanţurile de restaurante fast-food, printre care McDonalds, Burger King şi KFC.
"Unele dintre cele mai mari companii din această ţară au decis pur şi simplu să nu îşi bată capul", a declarat Diane Abbot, ministrul sănătăţii în guvernul din umbră al laburiştilor.
Marea Britanie, spun statisticile are o mare problemă cu obezitatea. În jur de 60% dintre adulţi şi o treime dintre copiii cu vârste de 10 şi 11 ani sunt supraponderali sau obezi.
Sursa: realitatea.net
"Românii au câştigat aprecierea britanicilor deoarece se adaptează uşor la locul de muncă, sunt foarte motivaţi, responsabili, muncitori şi învaţă repede", potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de Icepworld România, care va organiza interviurile.
Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.