"Sincer, nu mă aşteptam să avem aşa un feedback bun. Am avut două reprezentaţii cu casa închisă. Ne-am bucurat să vedem că au venit la spectacol români, cât şi englezi, dornici să vadă o piesă contemporană românească. Spectacolul «Dumnezeul de a doua zi», de Mimi Brănescu, a fost foarte apreciat dramaturgic, cât şi regizoral. De asemenea, eu şi Vlad Zamfirescu am fost copleşiţi de căldura cu care am fost primiţi. Sperăm să ne întoarcem să jucam acest spectacol şi să îl facem cât mai vizibil atât pentru comunităţile de români, cât şi pentru străini", a declarat, pentru MEDIAFAX, actriţa Mirela Oprişor.
Spectacolul "Dumnezeul de a doua zi" a fost considerat de critică şi public drept o producţie amuzantă, gândită inteligent şi excelent interpretată, despre părinţi, copii şi relaţiile complicate dintre ei.
Potrivit Mirelei Oprişor, faptul că au avut un asemenea succes la Londra, că au venit critici şi au scris despre spectacol, este "cu totul neaşteptat", întrucât la Londra este destul de greu să fii vizibil pentru critici dacă nu ai o ministagiune acolo.
Actriţa a declarat pentru MEDIAFAX că se doreşte realizarea unui turneu la Londra şi la Dublin, anul viitor, însă deocamdată este doar un proiect.
"Acolo (la Londra, n.r.) e foarte greu de pătruns, dar se pare că vom fi susţinuţi de foarte multă lume, au fost la spectacol şi producători şi mai mulţi londonezi care sunt din breaslă şi o să ne susţină să facem efectiv o stagiune, ceea ce este foarte greu", a mai spus Mirela Oprişor.
Sursa: www.mediafax.ro