Având un preţ estimativ cuprins între 8.000 de lire sterline şi 12.000 de lire sterline (9.700 - 14.500 de euro), puşca regală a fost fabricată în 1924 pentru regele Ferdinand al României, care s-a căsătorit în 1893 cu prinţesa Marie de Edinburgh (viitoarea regină Maria a României), nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
Regina Victoria nu a aprobat iniţial căsătoria nepoatei ei cu Ferdinand, pe atunci prinţ moştenitor al României, din cauza vârstei fragede a prinţesei, care avea la acea vreme doar 17 ani.
Totuşi, după o serie de negocieri cu regele Carol I de România (unchiul lui Ferdinand şi predecesorul său pe tron), căsătoria a fost aprobată şi cele două părţi au semnat un tratat la Bucureşti, pe 15 decembrie 1892.
Regele Ferdinand era romano-catolic, însă, după ce a decis să îşi boteze cel de-al doilea copil, prinţesa Elisabeta, potrivit ritului ortodox, Vaticanul a reacţionat vehement şi l-a excomunicat.
La această licitaţie organizată de casa Bonhams vor fi propuse spre vânzare 180 de loturi - puşti şi pistoale - ale căror preţuri estimate sunt cuprinse între 50 de lire sterline şi 25.000 de lire sterline (60 - 30.300 euro).
Lotul far al licitaţiei este alcătuit dintr-un set de trei puşti de lux create de manufacturierul Boss, estimate între 18.000 şi 25.000 de lire sterline (21.800 - 30.300 euro).
Sursa: Mediafax
O puşcă realizată special pentru regele Ferdinand al României, în 1924, de compania J. Purdey & Sons va fi scoasă la licitaţie de casa Bonhams, pe 1 mai, la Londra, în Marea Britanie, potrivit unui comunicat.
Liderul formaţiunii ultranaţionaliste Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) neagă că ar fi primit abuziv, în calitatea de eurodeputat, indemnizaţii evaluate de ziarul The Times la 72.500 de euro.
O elevă în vârstă de 10 ani din Capitală a câştigat premiul pentru cea mai promiţătoare piesă de teatru la International Playwriting Competition, organizat de Trinity College din Londra, informează un comunicat remis MEDIAFAX.