Peste 250 de români (împreună cu prietenii și invitații lor străini) din Edinburgh, dar și din orașele apropiate, au fost prezenți sâmbătă seara la sărbătoarea Învierii Domnului în Biserica St John, amplasată în decorul magnific al Castelului și Grădinilor de pe Princess Street.
Având binecuvântarea Înaltprea-sfințitului Mitropolit Iosif Pop, slujba a fost oficiată de părintele Ioan-Florin Florescu, ajutat la strană de citețul Ioan Vasilică. Răspunsurile liturgice au fost date de un cor condus de dirijorul Răzvan Luculescu, cu participarea sopranei Roxana Nițe și a muzicienilor Octavian și Iliana Velescu, de la Facultatea de Arte din Constanța.
Pentru oaspeții străini, lectura Evangheliilor, precum și unele fragmente din slujba Învierii au fost oficiate, alternativ, și în limba engleză. La sfârșitul Sfintei Liturghii (în cursul căreia un mare număr de credincioși s-a împărtășit cu Sfintele Taine), după sfințirea tradițională a coșurilor cu bucate și împărțirea Sfintelor Paști, dirijorul Răzvan Luculescu a oferit celor prezenți un moment muzical inedit, interpretând la orga monumentală a Bisericii St John troparul „Hristos a Înviat”.
Slujba de Înviere de la Edinburgh marchează totodată începutul unei slujiri pastorale permanente în parohia ortodoxă română Edinburgh, prin misiunea încredințată părintelui Ioan-Florin Florescu de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif Pop. Sediul provizoriu al viitoarei biserici românești a fost anunțat chiar în seara de Înviere, iar slujbele vor începe în prima duminică după Înviere, 27 aprilie.
Sursa: Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale