Tema actualei ediții a Târgului internaţional PURE London este "Mișcarea Underground", o nouă platformă pentru branduri, cumpărători, experţi în retail, media și vizitatori din peste 64 de ţări, care va prezenta principalele tendințe din domeniu pentru sezonul Toamnă/Iarnă 2015-2016. PURE London se organizează bianual şi reprezintă o manifestare premium pentru Marea Britanie, definitorie pentru design-ul de modă şi brandurile din întreaga lume.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, în colaborare cu Asociaţia Romanian Contemporary Jewelry (ARCJ) si cu sprijinul BPCE Londra au organizat participarea cu standuri individuale a 12 firme româneşti din domeniul confecţiilor, încălţămintei şi a accesoriilor de modă, care au expus propriile branduri. Obiectivul principal al participării României la acest târg este promovarea mărcilor proprii şi a colecţiilor originale ale designerilor români.
Cele12 firme româneşti participante din domeniul confecţiilor, încălţămintei şi a accesoriilor de modă sunt: SC Focus SRL cu brandul “ADDRESS”; SC Artelier Lorina SRL cu brandul ”LORINA”; SC Andreea Tincu S.R.L. cu brandul ”ANDREEA TINCU”; SC Art & Business Today SRL cu brandul „LUDMILA CORLATEANU”; SC Adwork Consulting SRL cu brandul „KIKI DUMITRESCU”; SC Ligia`s Accessories SRL cu brandul ”LIGIA’S ACCESSORIES”; SC Cep Central Europe Production SRL cu brandul „CONCEPT 15 MILANO”; Insieme Prod SRL cu brandul „XARA”; SC Magazin Universal Santa Maria SRL cu brandul „MINELLI”; SC Camillium Invest SRL cu brandul „PROCHAINE”; SC Randals Trade SRL cu brandul „PAPUCEI”şi SC Paxdorf Design SRL cu brandul „WAGNER PORCELAIN & JEWELLERY”.
Pe parcursul evenimentului PURE London au loc prezentări de produse, o mare parte din programele zilnice ale expoziţiei fiind dedicate designului, tendinţelor din domeniu, seminariilor şi studiilor de caz, dar şi mijloacelor de internaţionalizare ale firmelor.
Sursa: Embassy of Romania, Press Office