"Candidat al Coaliţiei pentru Baia Mare după ce a pierdut susţinerea formaţiunilor de dreapta şi de stânga, Cătălin Cherecheş, în vârstă de 38 de ani, este acuzat că a primit mită zeci de mii de euro din partea unui reprezentant al unui club sportiv local în schimbul finanţării de către Primărie a echipei de fotbal. Prins în flagrant în aprilie imediat după ce primise echivalentul a 6.600 de euro, Cherecheş este în arest preventiv", subliniază AFP, conform ziarului La Libre Belgique.
Biroul Electoral Judeţean Maramureş a centralizat, luni, voturile de la alegerile locale în Baia Mare, cu excepţia a două secţii de votare, rezultatele parţiale arătând faptul că primarul suspendat al municipiului, Cătălin Cherecheş, a obţinut 70,14% din voturi.
Sursa: Mediafax
Alegerile locale din România au fost marcate de o premieră, notează Agenţia France-Presse, amintind că un candidat aflat în arest preventiv pentru presupuse acte de corupţie, Cătălin Cherecheş, a câştigat scrutinul în Baia Mare.
La data de 1 iunie a avut loc in estul Londrei, la restaurantul romanesc Oasis conferinta de presa premergatoare galei K1 Respect World Series 2 care va avea loc la Londra pe 2 iulie.
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au prevenit o serie de atacuri teroriste planificate în timpul campionatului Euro 2016 în Franţa, după ce au arestat un francez care încerca să transporte 125 de kilograme de explozibili, a anunţat luni directorul SBU, Vasil Hriţak, citat de Interfax.