Mașinile autonome vor putea fi conduse cu condiția ca în habitaclu să existe cel puțin o persoană, care să poată prelua oricând controlul asupra automobilului.
"Vreau ca Marea Britanie să fie un lider în acestă nouă direcție de dezvoltare. Vreau să adopte o tehnologie care să transforme drumurile noastre și să pună bazele pentru un nou domeniu care să atragă investiții globale", a spus Claire Perry, ministru al Transporturilor, conform Automotive News.
Decizia guvernului vine în condițiile în care piața și industria auto din Marea Britanie cunosc o creștere puternică. Piața britanică a ajuns a doua din Europa, după Germania, în timp ce exporturile s-au dublat în ultimii 10 ani.
Mai mulți producători auto au făcut investiții masive în direcția mașinilor autonome. Chiar și companii din alte domenii, precum Google sau Apple, au demarat proiecte în acest sens. Marea Britanie ar putea deveni prima țară în care mașinile autonome să apară pe șoselele publice.
Conform studiilor din acest domeniu, aceste mașini ar putea reduce și numărul de automobile deținute pe cap de familie. Spre exemplu, în SUA, americanii 80% dintre intervievați folosesc doar o mașină zi de zi, chiar dacă au 2 sau 3 în garaj. În aceste condiții o mașină autonomă ar putea duce un membru al familiei la serviciu, după care să revină singură acasă, pentru a trimite copiii la școală. Desigur un astfel de scenariu ar putea avea loc după ce modelele testate în prezent vor fi perfect funcționale, iar producătorii vor reuși să dezvolte sisteme care să se poată adapta la situațiile reale din trafic.
Marea Britanie a alocat nu mai puțin de 19 miliarde de lire sterline (25,7 miliarde euro, la cursul zilei) pentru proiecte în tehnologia pentru vehiculele autonome, acestea fiind dezvoltate în patru orașe ale sale. În total industria mașinilor autonome este estimată să atingă valoarea de 900 miliarde lire (1217 miliarde euro) până în 2025.
Sursa: Romania Libera
Marea Britanie va permite, începând din vară, testarea mașinilor autonome pe drumurile publice, acesta fiind un important pas în dezvoltarea și adoptarea acestor modele. Acțiunea însoțește investiții majore făcute de guvernul britanic în acest domeniu.
Sâmbătă, 28 februarie, Cătălin Botezatu vine la Londra. Începand cu 17 ianuarie, Silver Club alege în fiecare sâmbată cate 2 fete care merg în marea finală din 28 februarie.
Hoţul a furat cutia în care se strângeau bani pentru „Casa Share”