fbpx

Marea tradiție a muzicii liturgice ortodoxe, la Londra

 Anul acesta, membrii comunității românești din Londra, dar și melomanii britanici  iubitori de sonorități orientale sunt invitați să se bucure împreună de spiritul Crăciunului printr-o o serie de concerte de colinde și imnuri bizantine ale Grupului 'Nectarie Protopsaltul', unul dintre cele mai valoroase ansambluri muzicale din lumea creștin-ortodoxă.

Concertele, organizate de Institutul Cultural Român din Londra împreună cu Parohia Ortodoxă Română 'Sf. Gheorge' și preotul paroh Constantin Popescu, vor avea loc în zilele de 12 și 13 decembrie, la sediul ICR din 1 Belgrave Square (unde ansambul se va alătura celorlalți protagoniști ai Sărbătorii Pomului de Crăciun, pregătită împreună cu Ambasada României) și la biserica românească de pe Fleet Street.

 

 

Grupul 'Nectarie Protopsaltul' a concertat în repetate rânduri alături de cântăreții de la Muntele Athos, dar și în cadrul unor evenimente de amploare precum Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași, Festivalul de Muzică Veche din București sau Festivalul 'Archaeus', și a înregistrat mai multe albume, printre care 'Paraclisul Mare al Maicii Domnului' și 'Cântări la Praznicul Sfântului Mucenic Pantelimon'.

Piesele pe care le interpretează sunt compuse cu precădere de către psalți români din secolul al XIX-lea, precum Macarie Ieromonahul, Anton Pann si Dimitrie Suceveanu, dar și de autori contemporani, ca diaconul Constantin Cornel Coman sau Virgil Ioan Nanu, în încercarea de a reînnoi tradiția multiseculară a muzicii bizantine.

Ansamblul a luat ființă în anul 2001, la inițiativa unor tineri muzicieni și teologi, din dorința de a conservă și de a face cât mai cunoscută vechea tradiție a muzicii bizantine. Ansamblul poartă numele Cuviosului Nectarie Schimonahul, unul dintre cei mai de seamă cântăreți români de la Muntele Athos din a doua jumătate a secolului XX. Membrii grupului sunt cântăreți cu o bogată experiență în strană bisericii, cei mai mulți fiind absolvenți ai Facultății de Teologie sau ai Universității Naționale de Muzică din București.

www.icr-london.co.uk.

External sponsored links

Anunturi promovate