Acel tort de nuntă, cu fructe şi glazură din cremă de brânză, a fost preparat de David Avery, pe atunci bucătar în Forţele regale ale Marinei britanice. Felia a fost scoasă la vânzare într-o cutie de prezentare argintie şi este însoţită de una dintre notificările originale pe care a fost tipărit următorul text: "Cele mai bune urări, din partea alteţelor regale prinţul şi prinţesa de Wales".
Casa de licitaţie Nate D. Sanders a mai vândut o felie din acelaşi tort de nuntă, în 2014, cu exact acelaşi preţ.
Prinţul Charles şi Diana Spencer s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fastuoase, organizată în catedrala St. Paul din Londra, pe 29 iulie 1981. Cei doi au avut împreună doi fii - prinţul William şi prinţul Harry - însă au divorţat pe 28 august 1996.
Sursa: Mediafax
O felie din tortul servit la nunta prinţesei Diana cu prinţul Charles al Marii Britanii, organizată la Londra, în 1981, a fost vândută la o licitaţie organizată în Statele Unite, cu suma de 1.375 de dolari, informează contactmusic.com.
Crăciunul reprezintă cea mai veselă perioadă a iernii, prilej cu care iubitorii acestei sărbători îşi decorează locuinţele cu cele mai impresionante ornamente. Iată câteva case pregătite de Crăciun, în care şi tu ai vrea să locuieşti.
In 2016 va avea loc probabil cel mai important referendum de dupa crearea UE: Marea Britanie va vota daca mai doreste sau nu sa faca parte din blocul comunitar. Miza este imensa, riscurile pe masura, dar si oportunitatile sunt semnificative pentru un investitor pregatit.