Elton John, care şi-a declarat public homosexualitatea, este nemulţumit de asocierea numelui său cu cel al lui Donald Trump, care a semnalat că nu susţine căsătoriile gay şi că, dacă va deveni preşedinte al Statelor Unite, are în vedere numirea unor judecători ai instanţei supreme care să anuleze legislaţia ce permite căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
"Nu a existat nicio cerere oficială pentru a utiliza muzica lui Elton John de către Donald Trump. În caz că piesele au fost folosite în campanie, acest fapt n-ar trebui văzut ca un gir al lui Elton John pentru Donald Trump", a transmis agentul de publicitate al lui Elton John, conform contactmusic.com.
Declaraţia intervine după cea a cântăreţei Adele, care l-a criticat pe Donald Trump pentru că a folosit piesele "Rolling in the Deep" şi "Skyfall" în cadrul reuniunilor electorale.
"Adele nu şi-a dat acordul pentru utilizarea cântecelor sale la mitingurile politice", a declarat un purtător de cuvânt al artistei britanice.
Magnatul şi starul tv Donald Trump a stârnit o serie de controverse prin declaraţii ultraconservatoare făcute în campania pentru desemnarea candidatului republican la preşedinţia Statelor Unite. Însă, deşi sondajele îl indicau drept favorit, Trump s-a clasat pe locul al doilea în scrutinul republican desfăşurat recent în statul Iowa.
Sursa: Mediafax
Cântăreţul britanic Elton John a semnalat oficial că nu vrea ca piesele sale să fie asociate cu numele controversatului politician Donald Trump, alăturându-se astfel unor artişti precum Adele sau Neil Young, care au denunţat utilizarea muzicii lor de către candidatul la preşedinţia SUA.
Turiştii români, în special cei cu vârste între 25 şi 40 de ani, caută cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor pachete de două sau trei nopţi în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi în capitale europene precum Roma, Praga, Veneţia, Viena, Londra sau Amsterdam.
O explozie si un autobuz in flacari au produs panica, duminica, in radurile londonezilor si turistilor. Mai multe imagini cu autobuzul in flacari au fost postate pe retelele sociale, iar unii internauti au invocat chiar un atentat terorist, scrie The Independent.