Conform unui studiu PwC, PIB-ul Regatului Unit ar putea scădea cu până la 5% până în 2020 în cazul unei retrageri din UE. Creşterea economică de asemenea ar putea fi afectată şi ar putea ajunge chiar la 0% în 2017 şi 2018.
"Economia ar putea să îşi revină încet în timp, dar nu va putea niciodată să ajungă acolo unde era înainte de Brexit", a avertizat Fairbairn.
Grupurile care promovează ieşirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii susţin că acesteia i-ar fi mai bine în afara spaţiului comunitar pentru că Europa este o piaţă în scădere pentru exporturile Regatului Unit, iar Guvernul ar putea să încheie propriile contracte cu economii puternice şi cu o creştere rapidă din jurul lumii.
Sursa: Mediafax
În cazul în care Marea Britanie ar vota pentru ieşirea din Uniunea Europeană pe 23 iunie, economia britanică va primi "o lovitură puternică".
Romania nu are o imagine de vis in randul britanicilor, dar unii reusesc sa vada si partea frumoasa a tarii noastre. Un reportaj din presa britanica arata ca Romania este locul in care "Evul Mediu intalneste totalitarismul".
Un cătun din comuna Popeşti, judetul Vâlcea, aflat la aproape 8 kilometri de centrul localităţii, este cunoscut drept cel mai vechi sat din România: Firijba. Drumurile nu sunt asfaltate, cătunul dintre dealuri fiind greu accesibil, în special pe timp de iarnă.