David Cameron a recunoscut, joi, că a deţinut fonduri de tip offshore, precizând că le-a vândut în anul 2010. El a declarat că el şi soţia sa au deţinut fonduri în valoare de 30.000 de lire sterline (37.000 de euro) într-o investiţie offshore. Premierul britanic a făcut aceste dezvăluiri referindu-se la Blairmore Holdings, o companie din Panama înfiinţată de tatăl său, fiind ulterior, acuzat de ipocrizie.
Peste 11 milioane de documente, care dovedesc acţiuni întreprinse de oameni bogaţi şi celebri, precum ascunderea averilor, spălarea de bani, evitarea sancţiunilor ori a taxelor, au fost făcute publice în urma unei scurgeri de documente interne ale firmei panameze de avocatură Mossack Fonseca.
Sursa: Mediafax
Premierul britanic, a recunoscut, sâmbătă, că ar fi trebuit să "gestioneze mai bine" investigaţia din cadrul scandalului Dosarele Panama privind practicile fiscale ale familiei sale, promiţând să înveţe din această lecţie, după câteva zile în care a fost criticat de presă şi i s-a cerut demisia.
Românii nu copiază la examenele Cambridge English, iar experţii britanici nu au avut niciodată motive să instituie metode suplimentare de prevenţie a copiatului sau de detecţie a corupţiei în România, însă spun că secretul sistemului acestor examene nu este supravegherea video, cum se face la Bac.
Şeful Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, a fost avizat pozitiv luni în Comisiile reunite de politică externă pentru postul de ambasador în Marea Britanie, cu 22 de votuti "pentru" şi trei "împotrivă".