Scopul discuţiilor îl reprezintă măsurile coordonate care ar urma să fie luate ca reacţie la eventualitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană după referendumul din iunie.
"Ideea este să avem ceva pregătit, nu să elaborăm un cadru de măsuri după 23 iunie", a explicat un oficial UE.
La reuniune au fost preznţi şi oficiali slovaci, în contextul în care Bratislava va prelua Preşedinţia semestrială a Consiliului UE în iulie.
Comisia Europeană a semnalat că se aşteaptă ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană.
"Nu avem niciun Plan B", a declarat Alexander Winterstein, un purtător de cuvânt al CE.
Marea Britanie va organiza pe 23 iunie referendum pe tema apartenenţei la Uniunea Europeană.
Sursa: Mediafax
Oficiali europeni de rang înalt şi diplomaţi au iniţiat discuţii private pentru coordonarea reacţiilor în cazul în care Marea Britanie va decide ieşirea din Uniunea Europeană, anunţă surse europene citate de site-ul agenţiei Reuters.
O teroristă din cadrul reţelei Stat Islamic (SI) a anunţat că în această vară vor avea loc atentate la Londra, informează publicaţia Daily Mail, citată de Le Figaro online.
Părăsirea Uniunii Europene ar putea obliga Marea Britanie să se împrumute zeci de miliarde de lire, crescând astfel datoria publică a ţării şi forţând ministrul de finanţe să extindă măsurile de austeritate în deceniul următor.