UPDATE 00:15 Guvernator: Cel puţin 28 de morţi în atentatul din Istanbul
Bilanţul anunţat anterior era de cel puţin zece morţi şi 60 de răniţi.
Potrivit agenţiei Anadolu, alte 60 de persoane au fost rănite în atentat, iar şase sunt în stare critică.
Bilanţul nu a fost confirmat din alte surse.
Ministerul turc de Interne a comunicat că numeroase persoane au fost rănite în atentat.
Un oficial turc a declarat pentru agenţia Associated Press că doi terorişti s-au aruncat în aer imediat după intrarea în aeroport în momentul în care fuseseră observaţi şi vizaţi de focuri de armă de către agenţii forţelor de ordine. Exploziile au avut loc în zona "Plecărilor internaţionale".
Zeci de ambulanţe şi vehicule de poliţie au intervenit la locul atentatului.
Atentatul nu a fost încă revendicat, dar ar putea fi opera insurgenţilor kurzi sau a reţelei Stat Islamic.
Atentatul comis marţi seară în incinta Aeroportului internaţional din Istanbul este, cel mai probabil, opera insurgenţilor separatişti din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) sau a organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic.
Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar alte 30 au fost rănite în urma a două atacuri sinucigaşe comise marţi seară în incinta Aeroportului Ataturk din oraşul Istanbul.
Poliţia turcă a comunicat că doi terorişti s-au aruncat în aer în zona "Plecărilor internaţionale", refuzând să confirme deocamdată bilanţul anunţat de ministrul turc al Justiţiei.
Numeroase atentate, soldate cu zeci de morţi, au avut loc în ultimele luni la Istanbul, fiind revendicate de mişcarea separatistă Partidul Munctorilor din Kurdistan (PKK) sau de organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic, care ocupă teritorii în Siria şi Irak.
23:00 Cel puţin zece morţi în atentatul de la Istanbul
"Zece persoane au murit în atentat", a declarat, potrivit Reuters, ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdağ.