Boris Johnson, un fost jurnalist cu un talent pentru comentarii acide despre care criticii săi spun că uneori ajung să fie pure minciuni, a spus că felul său de a vorbi din cariera de trei decenii a fost deseori răstălmăcit.
Numit ministru de externe, spre surpriza generală, în schimbarea de guvern după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, Boris Johnson a devenit cunoscut la începutul anilor '90 în calitate de corespondent de presă la Bruxelles scriind articole colorate despre Uniunea Europeană.
De atunci el a continuat să declanșeze controverse, acuzându-l, de exemplu, pe președintele american Barack Obama că nutrește o aversiune ancestrală față de Imperiul Britanic. El a scris de asemenea un poem obscen despre președintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Înainte de referendum, el a condus campania în favoarea ieșirii din UE, susținând afirmații privind cheltuielile guvernului și imigrația despre care criticii au spus că sunt în cel mai bun caz false.
Luând parte la o conferință de presă la Londra alături de secretarul american de stat John Kerry, Boris Johnson a fost întrebat dacă își va cere scuze pentru remarcile sale nepoliticoase despre lideri mondiali.
"Putem petrece extrem de mult timp trecând prin numeroasele lucruri pe care le-am scris în ultimii 30 de ani, lucruri care, în opinia mea, au fost scoase din context. Însă nu contează, avem treburi serioase de discutat astăzi", a spus el.
Boris Johnson a fost întrebat apoi dacă vrea să își retragă comentariile despre Obama sau dacă acestea au fost un indiciu al tipului de diplomație pe care intenționează să îl practice în noul său post.
"Mă tem că acum există un tezaur atât de bogat cu lucrurile pe care le-am spus și care, într-un fel sau altul, prin nu știu ce alchimie, au fost cumva interpretate greșit, încât mi-ar lua prea mult timp să încep un itinerariu global de a-mi cere scuze față de toți cei vizați", a răspuns Boris Johnson.
El a rămas pe poziții, chiar și atunci când a fost acuzat de un alt jurnalist că are un trecut lung de exagerări și 'minciuni'.
"Permiteți-mi să repet ce am spus: cred că oamenii sunt mai mult decât bineveniți să cerceteze lucrurile pe care le-am scris de-a lungul multor ani, însă cred că cel mai important acum este să mergem înainte cu agenda pe care o avem în prezent și să încercăm să rezolvăm, dacă putem, câteva din problemele tot mai mari pe care le vedem, în special în Siria", a adăugat ministrul de externe britanic.
În două rânduri, Boris Johnson a spus că una dintre chestiunile pe care va încerca să le rezolve este 'criza' tot mai mare 'din Egipt'. Nu este clar ce a vrut să spună, însă Ministerul de Externe a precizat că el s-a referit într-adevăr la Egipt, notează Reuters.
Boris Johnson nu a fost deloc surprins de întrebările presei britanice și americane privind remarcile sale din trecut. A încercat să evite primele câteva întrebări cu răspunsuri pregătite, însă treptat a devenit tot mai deranjat.
A avut totuși un moment de respiro datorită lui Kerry, care a spus că ambasadorul american la Bruxelles a vorbit despre Boris Johnson ca fiind un 'om extrem de inteligent și capabil'. "Acesta este Boris Johnson cu care intenționez să colaborez", a adăugat John Kerry.
"Pot trăi cu asta", a spus Boris Johnson ușor stânjenit. "Se numește diplomație, Boris", i-a replicat John Kerry.
Sursa: AGERPRES/(AS — autor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)