fbpx

Prinţul Harry şi ducesa Meghan ar putea deveni miliardari!

  • 13/02/2020

Prinţul Harry şi ducesa Meghan s-ar afla în discuţii cu banca Goldman Sachs pentru a dezvolta marca „Sussex Royal”, despre care experţii cred că ar putea valora 1 miliard de dolari în următorii zece ani.

S-ar putea, însă, ca asocierea cu Goldman Sachs să afecteze imaginea celor doi soţi. Banca a jucat un rol important în declanşarea crizei financiare globale din 2008.

Cei doi au participat deja la un eveniment organizat de instituţie. Nu au primit bani pentru asta, dar gestul le va pava calea spre o relaţie bună cu gigantul bancar.

„Vor câştiga averi, fie că vor ţine discursuri sau vor fi ambasadori”, a declarat Mark Borkowski, un agent renumit de celebrităţi.

Prinţul Harry şi ducesa Meghan au mai participat recent la un eveniment organizat de o mare bancă, JP Morgan. Cei doi au refuzat să spună dacă au primit sau nu bani pentru a fi acolo. Cuplul a fost preluat din Vancouver, Canada, de un avion privat al instituţiei financiare.

Prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan Markle, au anunţat la începutul lunii ianuarie că renunţă la rangul de membri „seniori” ai familiei regale britanice. „Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina”, au precizat atunci prinţul Harry şi Meghan Markle, potrivit BBC News.

Tot atunci, ducele şi ducesa de Sussex au anunţat şi că intenţionează să returneze 2,4 milioane de lire sterline, bani publici primiţi pentru renovarea Frogmore Cottage, reşedinţa din Windsor, care va rămâne locuinţa lor oficială din Marea Britanie.

Anunturi promovate