Această măsură este prevăzută în Hotărârea Comitetului Național Pentru Situații de Urgență din cadrul Guvernului României prin care a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României.
Măsura se referă la persoanele care intră în România din statele unde au fost confirmate cel puțin 500 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus.
Având în vedere această decizie a Guvernului României, dar și măsuri în același sens luate de alte state membre ale Uniunii Europene în contextul acțiunilor care vizează gestionarea epidemiei coronavirus, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord recomandă cetățenilor români să își revizuiască planurile de călătorie din următoarea perioadă și să încerce să se limiteze la călătoriile strict necesare.
Sursa - Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
