fbpx

Bodyguard-ul ministrului de externe britanic și-a uitat arma încărcată într-un avion

Bodyguard-ul lui Dominic Raab, ministrul de externe al Marii Britanii, a fost „scos din îndatoririle operaționale” după ce, vineri, și-a lăsat arma încărcată într-un avion care a aterizat pe Aeroportul Heathrow, relatează BBC. 


Un angajat care se ocupa de curățenie a găsit arma, un pistol Glock 19, care se afla încă în toc, pe un scaun dintr-un avion al companiei United Airlines, care aterizase la Londra.

Oficialul britanic se întorcea din Statele Unite, unde le-a vorbit politicienilor americani despre Brexit.

Scotland Yard a anunțat că a fost deschis o investigație. 


Suntem la curent cu incidentul care s-a petrecut într-un avion, în data de 18 septembrie, și vom trata acest caz foarte serios. Ofițerul în cauză a fost scos din îndatoririle operaționale pe durata investigației interne”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției metropolitane. 

The Sun scrie că bodyguard-ul lui Dominic Raab și-a scos arma cu tot cu toc și a pus-o pe un scaun înainte să-l escorteze pe politician din aeronavă.

Nu este primul incident de acest fel în Marea Britanie. În februarie, un bodyguard al fostului premier David Cameron a fost investigat după ce și-a uitat pistolul în baia avionului. Arma a fost găsită de un pasager, alături de pașaportul fostului prim-ministru.

External sponsored links

Anunturi promovate