fbpx

Mii de camioane ar putea fi blocate la frontiera Marii Britanii dacă Londra și Bruxelles nu vor încheia un acord

În cazul în care Londra și Bruxelles nu vor ajunge să încheie un acord de comerț liber, guvernul britanic a atenţionat miercuri că până la 7.000 de camioane ar putea fi blocate în comitatul Kent.

”Nu este vorba despre o predicţie sau o previziune”, ci despre un ”exerciţiu prudent pentru a stabili ce s-ar putea întâmpla în cel mai pesimist scenariu”, a declarat ministrul britanic Michael Gove în parlament.

În pofida ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, survenită oficial pe 31 ianuarie, ţara urmează totuşi regulile UE în timpul unei perioade de tranziţie care se va încheia pe 31 decembrie.

Scenariul evocat de Michael Gove se bazează pe estimări conform cărora doar ”50% până la 70% din marile companii şi numai 20-40% dintre IMM-uri ar fi pregătite pentru aplicarea strictă a noilor cerinţe europene”.

Astfel, doar ”30% până la 60%” dintre camioane ar ajunge la frontieră cu îndeplinirea formalităţilor necesare pentru mărfurile transportate, potrivit ministrului britanic, care a avertizat că traversarea Canalului Mânecii cu feriboturile între porturile Dover şi Calais ar fi blocată şi s-ar crea o coadă de ”7.000 de camioane în Kent”, ceea ce ar crea o întârziere de două zile.

Londra susţine că face eforturi pentru a ajunge la un acord cu Bruxellesul, dar îşi menţine poziţia conform căreia orice acord trebuie să respecte suveranitatea ţării, în timp ce Uniunea Europeană afirmă că, dată fiind proximitatea Regatului Unit faţă de blocul comunitar, britanicii trebuie să accepte condiţii simetrice care să garanteze o concurenţă loială.

Principalele divergenţe între UE şi Regatul Unit sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană. Un dosar sensibil este şi cel referitor la pescuit.

Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea unui acord de retragere care cuprinderea condiţiile despărţirii.

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene.

Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Viitoarea rundă de negocieri oficiale între UE şi Regatul Unit este prevăzută pentru săptămâna viitoare, înaintea summitului extraordinar al UE din 1-2 octombrie consacrat evaluării progreselor şi eventualei adoptări a unei decizii de accelerare a pregătirilor blocului comunitar pentru scenariul absenţei unui acord.

External sponsored links

Anunturi promovate